XII, 2016, 1



Arhivele mănăstirilor din Bucovina: reconstituire după un inventar din anul 1805 | p. 51-75


Cuvinte cheie
arhive mănăstireşti, Bucovina, inventare de documente, stăpâniri mănăstireşti

Rezumat

Cercetarea se întemeiază pe câteva documente care au apărut ulterior anului 1775 atunci când, în urma retragerii otomanilor din faţa Habsburgilor, s-a trasat o nouă graniţă, Moldova pierzând teritoriul care se va numi Bucovina. Trasarea graniţelor a avut întotdeauna urmări imediate sau mai întârziate asupra comunităţilor umane şi instituţiilor. În şirul prefacerilor instituţionale a din Bucovina s-au numărat şi cele care au afectat Biserica Ortodoxă din acea provincie.

În atenţia noastră s-a aflat un act care se află în fondul de Documente de la Arhivele Naţionale din Iaşi. Este un inventar alcătuit în primăvara anului 1805 de către o comisie care a inventariat actele mănăstirilor din Bucovina pentru proprietăţile funciare pe care aşezămintele bisericeşti le aveau în ceea ce mai rămăsese din principatul Moldova după anexarea de către austrieci a părţii de nord a ţării. Cercetarea este aşadar un fragment din încercarea mai amplă de reconstituire virtuală a arhivelor mănăstirilor din Bucovina, aşa cum a gândit-o şi propus-o Ştefan S. Gorovei.