Rezumat
Existența documentelor false ori suspecte în vechile arhive nu trebuie să mire când este vorba de proprietăți sau privilegii de orice fel; alte acte au fost plăsmuite pentru a măguli orgolii sau vanități nobiliare. Dar, în afara acestor falsuri, care pot fi numite banale, există și documente cu o destinație specială: așa-numitele falsuri „patriotice” și falsuri „pioase”.
De-a lungul veacurilor, Mănăstirea Putna a adunat, în arhiva ei, sute de documente, referitoare în primul rând la proprietățile sale (donații ale principilor sau boierilor țării, cumpărături, schimburi etc.), intrate în patrimoniul Putnei împreună cu toate actele care justificau originea dreptului de proprietate, ca și legalitatea transferului lor; dar există și câteva documente care pot trezi bănuieli și autorul propune examinarea a trei asemenea piese care i se par suspecte. Ele provin din vechea arhivă a Mănăstirii Putna, dispersată după integrarea Bucovinei în imperiul Habsburgilor (1775).
Primul document examinat se află astăzi în Rusia, în colecțiile fostei Biblioteci Imperiale din St. Petersburg, actualmente Biblioteca Națională a Rusiei. El este datat 30 martie 1730 și conține mărturia ieromonahului Meletie, ultimul stareț al schitului de la Hotin, întemeiat pe la 1663 de pârcălabul cetății Hotin, Iancu Costin (unul dintre frații cronicarului Miron Costin, 1633–1691). Silit de imposibilitatea de a administra schitul, părăduit de evenimentele militare ale vremii, Meletie a hotărât să-l supună autorității și protecției Mănăstirii Putna; el a adus aici cele câteva documente privind proprietățile schitului, ca și micul său patrimoniu sacru (o icoană miraculoasă a Maicii Domnului, faimoasă pentru lacrimile care-i curgeau în anumite situații, un Tetraevangheliar dăruit la 1599 de tatăl prințesei Elisabeta Movilă bisericii din cetatea al cărei pârcălab era la vremea aceea etc.; aceste obiecte fac parte și azi din patrimoniul Mănăstirii Putna). Meletie afirmă, în mărturia sa, că această decizie a fost luată cu acordul și binecuvântarea episcopului Calistru al Rădăuților, a cărui apostilă figurează în fruntea documentului. Or, acest episcop a renunțat la postul său în mai 1728, iar în luna august 1729 era deja mort. Nu putea să-și pună semnătura pe un act din martie 1730. După opinia autorului, documentul a fost falsificat parțial, adăugându-i-se apostila mai târziu, în chip de legalizare.
Celelalte două documente se află în arhiva păstrată încă la Putna și ele trebuie examinate împreună: au același emitent (mitropolitul Iacov Putneanul), același beneficiar (Mănăstirea Putna) și privesc chestiuni înrudite (statutul acestei mănăstiri și acela al egumenilor săi). Actul din 2 ianuarie 1756 prezintă hotărârea unui sobor care ar fi avut loc la acea dată pentru a stabili că Mănăstirea Putna nu va putea fi niciodată închinată ca metoc la nici o altă mănăstire de rang superior, nici chiar Mitropoliei Moldovei, pentru a nu contraveni așezământului dat de ctitor: Ștefan cel Mare ar fi acordat ctitoriei sale un soi de întâietate față de celelalte ctitorii princiare, precum și privilegiul de a se conduce singură, în deplină neatârnare. Celălalt document, din 20 martie 1757, reia unele argumente, precum întâietatea Putnei față de alte mănăstiri ale țării, adăugând că egumenii acestei mănăstiri au purtat, de la început, titlul de arhimandrit: o distincție menită să-i privilegieze la alegerea episcopilor țării.
Examenul critic al acestor două documente pune în evidență mai multe elemente care pot să indice caracterul lor suspect, dacă nu chiar falsul însuși. Autorul crede că se poate fixa crearea acestor acte după ocuparea Bucovinei de autoritățile austriece, având ca scop să justifice, documentat, importanța excepțională a Putnei în noul context politic. Creatorii lor au pus la contribuție vechile realități istorice (destul de bine cunoscute, grație arhivei din mănăstire), precum și tradițiile vii din comunitatea monahală de la Putna.
Cuvinte cheie
arhimandriți, arhive, documente suspecte, independență, întâietate, Putna, schitul de la Hotin
