Rezumat
În 1504, moartea lui Ștefan cel Mare a marcat sfârșitul apogeului principatului Moldovei. În ciuda unor semne premonitorii (o iarnă aspră, urmată de o vară ploioasă și inundații), succesorul lui Ștefan – Bogdan al III-lea – și-a început domnia fără să întâmpine vreo împotrivire. În contrast cu acest scenariu pașnic, unele surse emise de Regatul Poloniei au insistat asupra ideii unei Moldove instabile. Potrivit unor scrisori emise de regele Alexandru I, la tronul Moldovei au fost mai mulți pretendenți, unul dintre ei fiind susținut de otomani. Astfel, exista pericolul real ca întărirea pozițiilor otomanilor în Moldova să pună în pericol creștinătatea.
Un document venețian, o scrisoare a lui Leonardo di Masser trimisă la Buda lui Giovanni Badoer pare să susțină opiniile poloneze. Totuși, o analiză mai atentă a documentului sugerează că Leonardo din Masser a combinat în scrisoarea sa două variante contradictorii despre situația din Moldova la sfârșitul domniei lui Ștefan cel Mare. Una reflectă viziunea poloneză asupra evenimentului, sugerând că Moldova era predispusă la tulburări interne și la o invazie otomană, iar cealaltă oglindește punctul de vedere al curții de la Suceava care insistă asupra recunoașterii lui Bogdan al III-lea ca succesor de către boierii țării conform voinței lui Ștefan cel Mare.
Cuvinte cheie
Bogdan al III-lea, Leonardo di Masser, Marino Sanudo, Moldova, Ștefan cel Mare, succesiune
