Revistă indexată în CEEOL, EBSCO și Index Copernicus
Ștefan S. Gorovei | p. 33–46

File uitate din biografia unui egumen putnean

Rezumat

Acest articol este urmarea aceluia publicat în aceeași revistă acum câțiva ani (Spiritul Putnei în veacul al XVIII-lea. Zidiri în piatră și cuvinte, în AP, XIII, 2017, 1); autorul prezintă câteva noi informații și observații privind viața și activitatea ieromonahului Athanasie, devenit egumen al Mănăstirii Putna și apoi episcop de Roman. Pasionat de istorie, el a inițiat, încurajat și sprijinit elaborarea mai multor compilații istorice, numite hronografe sau letopisețe, dintre care doar un singur exemplar, datat în 1724, a ajuns până la noi prin intermediul unei copii din 1807. Cel care a compilat acest hronograf, ieromonahul Savva, este autorul unei prefețe dedicate patronului său; e de la sine înțeles că o asemenea prefață conține laude, dar în ea se află și informații despre originea acestui episcop. Din păcate, dintr-un motiv necunoscut, editorul acestui text (Liviu Onu, 1963) a eliminat – fără a preveni și fără a semnala în vreun fel – un fragment în care Savva indică apartenența lui Athanasie la o familie nobilă străină, precum și „împământenirea” sa în Moldova, unde el și-a putut alege cariera, intrând în monahism, pentru a ajunge, apoi, în ierarhia superioară a Bisericii Moldovei. Reproducând acest fragment de text în întregime, autorul reia și analiza unei mici însemnări autobiografice, scrisă de episcopul Athanasie pe foile unei cărți tipărite în 1682–1686. Existența acestei note a ajuns la cunoștința publică în 1973, dar într-un chip foarte aproximativ. De atunci, toate paginile acelei cărți care aveau însemnări manuscrise au dispărut; din fericire, autorul din 1973 a lăsat și o transcriere mai bună a însemnării lui Athanasie într-un catalog nepublicat. Deși imperfectă, această transcriere aduce câteva lumini pentru biografia personajului. În sfârșit, o altă însemnare, semnalată în 1986 ca aparținând aceluiași Athanasie, s-a dovedit a fi rezultatul unei grave confuzii.

În încheiere, autorul atrage încă o dată atenția cercetătorilor istoriei ecleziastice asupra importanței care trebuie acordată examinării critice a izvoarelor.


Cuvinte cheie

Atanasie episcop al Romanului, examinarea izvoarelor, ieromonahul Savva, însemnări manuscrise, Mănăstirea Putna



Articol din revista
Analele Putnei, XVI, 2020, 2


 
Coperta revistei Analele Putnei, XVI, 2020, 2