Rezumat
Pornind de la problema iconografiei Mielului lui Dumnezeu în pictura moldovenească, cercetarea de față analizează și redacții iconografice de la sfârșitul secolului al XV-lea și din prima jumătate a celui următor, în care sunt alăturate imaginile Celui Vechi de Zile, a lui Hristos Pantocrator sau Emanuel și a Tronului Hetimasiei. Având precedente doar în zona limitrofă Ohridei, la începutul secolului al XV-lea, această iconografie, cu evidentă semnificație trinitară, vădește interesul mediului moldovenesc pentru reprezentarea Sfintei Treimi și familiarizarea sa cu formule iconografice de mare profunzime teologică. În siajul lor intră și o particularitate iconografică occidentalizantă, frecventă în pictura primei jumătăți a secolului al XVI-lea: tema numită îndeobște Sfânta Treime Neotestamentară (desemnată însă mai recent, în bibliografia de specialitate, drept Synthronoi). Cercetări din ultimul deceniu au pus în lumină raporturile acesteia cu pictura post-bizantină din Balcani și din Rusia. Imaginile în chestiune, trimițând către surse occidentale, pot fi citite în cheia „citatului polemic”, concept recent lansat de cercetătoarea Ágnes Kriza, în sensul preluării unor imagini occidentale care, integrate în contextul iconografiei bizantine, capătă valențe modificate, cu intenție apologetică.
Cuvinte cheie
arta post-bizantină, iconografie trinitară, Moldova (secolele XV–XVI), Ohrida (secolul al XV-lea), Rusia (secolul al XVI-lea)