Rezumat
Eparhia Mukačevo s-a format ca un centru al culturii bizantine în cadrul statului maghiar, în secolele al XIII-lea−al XIV-lea. Tradiția sa a fost puțin cercetată, dar studiile au arătat că s-a dezvoltat în contextul a două influențe principale: ucraineană (Rusia Kieveană) și românească (Țara Românească, Moldova, Bucovina, Transilvania). Ponderea fiecărei influențe nu a fost încă stabilită, dar se presupune că inițial au predominat influențele românești, fiind înlocuite ulterior cu cele ucrainene.
După dispariția Marelui Imperiu Morav, în secolele al IX-lea−al X-lea, cultura bizantină a supraviețuit după preluarea puterii de triburile maghiare, mai ales în timpul dinastiei arpadiene. În secolul al XIII-lea, Ungaria s-a orientat politic spre Occidentul latin, iar după marea invazie tătară, colonizatorii din Rusia Kieveană, Țara Românească, Moldova și Bucovina au început să se stabilească în teritoriile eliberate. Colonizarea lor a fost semnificativă, în așa măsură încât în Ungaria a fost creată așa-numita „lege românească”, care a acordat anumite concesii colonizatorilor. Întrucât noii veniți din aceste zone aparțineau sferei culturii bizantine, prezența Bisericii Răsăritene, cu liturghia și muzica ei, a fost reînviată în Ungaria.
Cercetarea tradițiilor liturgico-muzicale românești și relația lor cu tradițiile Eparhiei Mukačevo reprezintă un pas important în cunoașterea istoriei tradiției Mukačevo în Slovacia de astăzi (Prešov), precum și în Ungaria (Hajdúdorog), Ucraina Transcarpatică (Mukačevo), Croația (Križevac) și eparhiile lor fiice din Statele Unite ale Americii (Pittsburgh) și Canada (Toronto).
Cuvinte cheie
istorie, liturghie, Mukačevo, muzică, România
