Rezumat
Cercetarea amănunțită a activității de ctitor a lui Miron Vodă Barnovschi (1626–1629; 1633) pune în evidență câteva trăsături distinctive. Prin mănăstirile sale, domnul a creat în Moldova un veritabil sistem de fortificații. Toate ctitoriile sale au fost împrejmuite cu ziduri dotate cu turnuri puternice, unele beneficiind și de elemente defensive suplimentare. Într-o vreme în care țara nu mai avea cetăți, inițiativa lui Miron Barnovschi ar putea fi explicată prin faptul că, înainte de a deveni domn, ocupase o dregătorie militară (hătmănia). Și poate tot din această perspectivă s-ar putea înțelege și devoțiunea sa față de moaștele unui sfânt militar – Marele Mucenic Iacov Persul – din care a dăruit o parte Mănăstirii Dragomirna, iar o altă parte a trimis-o în dar la Moscova. În cele mai multe cazuri, domnul a refăcut sau a terminat construcții aparținând unor rude ale sale. La Liov a isprăvit biserica Stavropighiei care-i avea drept ctitori pe frații Ieremia și Simion Movilă. La Dragomirna a continuat ceea ce nu reușise să ducă până la capăt logofătul Luca Stroici. La Toporăuți a refăcut biserica de curte a familiei, în care se găsea și mormântul tatălui său. La Iași a înlocuit biserica de lemn a vornicului Nestor Ureche cu una de zid. Această formă a solidarității de neam s-a manifestat nu doar în ceea ce privește zidirile, ci și daniile. La construirea sau înzestrarea unora dintre aceste ctitorii s-a asociat și mama domnului, perechea domnească reluând și perpetuând, la fel ca multe alte figuri monarhice din Europa creștină, modelul împăraților Constantin și Elena. Același model imperial, fundamental în procesul continuu de legitimare a puterii, ar putea să lămurească și evlavia specială a lui Miron Barnovschi față de Sf. Mormânt. Cu toate că în niciuna dintre ctitoriile sale nu s-a păstrat un tablou votiv care să-l înfățișeze, chipul lui Miron Barnovschi a ajuns până la noi sub forma unor miniaturi pe două pergamente. Practică a cancelariei bizantine, ornamentarea hrisoavelor solemne cu portretul domnului avea rolul de a întări voința domnească exprimată în cuvinte, în cuprinsul actului; în același timp, era o declarație vizibilă a apartenenței domnului la marea familie a principilor creștini, a succesorilor împăraților bizantini, care se ilustraseră atât ca fondatori de așezăminte, cât și ca sprijinitori și ocrotitori ai Locurilor Sfinte. De asemenea, Miron Barnovschi a urmat vechi modele și atunci când a încercat să organizeze viața de obște în ctitoriile sale (Dragomirna, Sucevița și Hangu), în mod similar altor mănăstiri din lumea ortodoxă, din primul mileniu al vieții creștine. La fel ca predecesorul său, Ștefan cel Mare, și succesorul său, Vasile Lupu, Miron Barnovschi a înțeles că activitatea ctitoricească a fost o concretizare a limbajului simbolic al puterii. La scurt timp după preluarea tronului, a pornit un veritabil proiect ctitoricesc, care a cuprins construirea sau terminarea a nu mai puțin de șapte lăcașuri de închinăciune, danii (în primul rând la ctitoriile neamului său), „închinări” de mănăstiri și danii la Locurile Sfinte, revigorarea cultului Sfântului Ioan cel Nou.
Cuvinte cheie
ctitorii, danie, gest de putere, Locurile Sfinte, Miron Barnovschi, putere domnească
