Rezumat
Un manuscris păstrat la Veneția conține mai multe informații care abordează istoria românească dintre anii 1465-1535, adică domnia lui Ștefan cel Mare și a primilor trei succesori ai săi în Moldova. Aceste informații au fost semnalate istoricilor români de către H. Dj. Sirouni în 1936, într-un mod foarte simplist, fapt ce le făcea aproape de nefolosit. În anii 1988/1989, manuscrisul de la Veneția a fost editat în mod științific în Polonia, de către Yaroslav R. Dachkévych și Edward Tryjarski, cu textul armenesc, traducerea și comentarii. Această ediție a aruncat o lumină nouă asupra acestor informații transmise armenilor din Liov de compatrioții lor din Suceava. Majoritatea acestor informații se referă la evenimente bine cunoscute, dar unele prezintă un interes cu totul aparte. De exemplu, cronicarul din Liov a notat moartea lui Ștefan cel Mare pe 14 iunie 1504 (în realitate domnitorul moldovean a murit pe 2 iulie). Autorul presupune că aceasta s-a datorat receptării unui zvon despre deteriorarea gravă a sănătății domnitorului (o comă, de exemplu). Pentru domnia lui Ștefan cel Tânăr (Ștefăniță) (1517–1527) surprinde informația privind executarea lui Luca Arbure (portar al Sucevei și conducător al armatei moldovenești, fost tutore al domnitorului) împreună cu șapte fii, în loc de doi, după cronica moldovenească. Autorul presupune că trebuie să fie vorba de doi fii și cinci gineri. Cât despre domnitorul Petru Rareș (1527–1538, 1541–1546), se constată că cronicarul armean contemporan îi dă porecla (Rareș) cunoscută din surse românești (sub formele Rayiš, Rayriš, Rariš), ceea ce conduce la concluzia că Petru a fost cunoscut cu această poreclă chiar înainte de urcarea sa pe tron, pentru că o vedem atestată în timpul primei sale domnii.
Cuvinte cheie
armeni, cronica de la Veneția, Petru Rareș, Ștefan cel Mare, Ștefan cel Tânăr
