Revistă indexată în CEEOL, EBSCO și Index Copernicus
Ovidiu Cristea | p. 241–250

Victoria de la Vaslui și acțiunile diplomatice ale lui Ștefan cel Mare: câteva opinii

Rezumat

Lucrarea se concentrează asupra credibilității – un aspect destul de neglijat al contactelor diplomatice dintre Moldova și puterile occidentale în 1475-1476. În urma bătăliei de la Vaslui (10 ianuarie 1475), Ștefan cel Mare a trimis o scrisoare tuturor principilor creștini pentru a anunța victoria sa și a solicita ajutor în războiul împotriva păgânilor. Tot în acea perioadă, Domnul stabilise primele contacte diplomatice cu Republica Venețiană și cu papalitatea, folosind doi mesageri străini: venețianul Paolo Ognibene și ungurul Nicolae Ujlaki. Alegerea acestora s-a datorat mai mult faptului că se știau prea puține lucruri în Occident despre Moldova, în acel moment, decât  lipsei personalului diplomatic de la curtea Moldovei. S-ar părea că Ștefan cel Mare era conștient de faptul că un boier moldovean ar fi putut ridica suspiciuni la Veneția sau la Roma, așa că a încredințat unui venețian sarcina de a transmite mesajul despre victorie și hotărârea sa de a continua lupta anti-otomană.


Cuvinte cheie

credibilitate, diplomație, Moldova, Ștefan cel Mare, Veneția



Articol din revista
Analele Putnei, XIII, 2017, 1


 
Coperta revistei Analele Putnei, XIII, 2017, 1