Rezumat
Cercetarea noastră aduce clarificări cu privire la identitatea episcopului Teofan, a cărui piatră de mormânt se află lângă altarul Mănăstirii Putna, cu data 1670. Acesta a fost asociat confuz în istoriografie când cu episcopul Teofan II de Rădăuți (1646–1651), când cu episcopul Teofan III de Huși (1656–1658) și Rădăuți (1658–1666), considerați personaje separate. În urma analizei atente a documentelor și pomelnicelor vremii, se poate observa că este vorba despre una și aceeași persoană, în multiple ipostaze: egumen al Putnei, episcop de Huși și episcop de Rădăuți în două rânduri, într-o perioadă de 32 de ani din veacul al XVII-lea: 1638–1670. În această vreme de prefacere a Putnei, trebuie reconsiderat rolul lui posibil în sprijinirea restaurării mănăstirii, precum și eventualitatea de a fi cârmuit ca egumen a doua oară, între 1651–1656, în legătură cu acest proiect. Dacă sursele viitoare vor confirma aceste contribuții ale sale, deocamdată doar bănuite, atunci statutul său în cadrul Mănăstirii Putna, sugerat de impozanta piatră de mormânt, poate să nu fie deloc întâmplător.
Cuvinte cheie
1670, episcop de Rădăuți-Huși, mormânt, Putna, Teofan II–III