Rezumat
Studiul urmărește modul în care rivalitatea polono-maghiară în privința suzeranității asupra Moldovei a influențat organizarea rezistenței militare față de campania sultanului în Moldova, din 1476. În 1474, Ungaria și Polonia au semnat un tratat prin care se stabilea ca drepturile celor doi regi asupra Moldovei să fie discutate de o dietă comună, ce urma să decidă în privința suzeranului. Până atunci, ambele regate își asumau protejarea Moldovei în fața unei eventuale agresiuni otomane. În primăvara anului 1475, Ștefan cel Mare a propus regilor Poloniei și Ungariei un plan ambițios de anihilare a sultanului, prin atragerea acestuia cât mai adânc în teritoriul Moldovei și încercuirea lui de oștile moldo-polone-maghiare. Regele Mathias a condiționat protecția acordată Moldovei de depunerea omagiului de vasalitate, fapt acceptat de Ștefan cel Mare, însă, în realitate legătura dintre cei doi s-a rezumat la o alianță antiotomană, învăluită în formele tradiționale ale relației de vasalitate. Încălcarea tratatului de la Stara Wiess, a generat reacția Poloniei, care a trimis soli în Moldova pentru a lua jurământul de credință al voievodului și a desemnat delegații pentru dieta polono-maghiară, însă, sub pretextul amenințării otomane, regele Ungariei a cerut amânarea acesteia, solicitare aprobată de regele polon. În acest timp, Mathias Corvin a reușit să fie recunoscut de papă ca suzeran și protector al Moldovei, fapt ce a nemulțumit Polonia. Informat asupra faptului că sultanul nu intenționează să cucerească Moldova, regele Cazimir a decis să adopte o atitudine de expectativă armată, lăsându-i voievodului Moldovei speranța unui ajutor militar. Așezată în apropiere de granița Moldovei, la Camenița, oastea polonă a așteptat ordinul de luptă care nu a venit niciodată. Confruntată cu amenințări din partea Ordinului teutonic, Moscovei și Ungariei, Polonia nu a riscat un conflict cu Imperiul Otoman și Hanatul Crimeii, în plus, a evitat să contribuie la succesul regelui Mathias, erijat în campion al luptei antiotomane. De partea cealaltă, oastea ungară a intrat în Moldova abia în momentul în care sultanul începuse retragerea, aspect prezentat ca un succes militar al regelui Ungariei. Polonia a încercat să atribuie responsabilitatea eșecului regelui Ungariei, acuzând modul în care acesta a cheltuit subsidiile primite din partea papei și a solicitat la rândul ei bani pentru a lupta împotriva turcilor și reluarea tratativelor de pace între Polonia și Ungaria, sub medierea papei. La rândul său, Mathias Corvin a atribuit responsabilitatea pentru eșec voievodului Moldovei și faptului că nu a fost sprijinit de ceilalți principi creștini. Voievodul Moldovei i-a făcut responsabili pentru eșec pe cei doi regi, acuzându-i că nu au respectat jurămintele și înțelegerile anterioare. Excomunicarea regelui Cazimir de către legatul papal, în 1478, urmată de oferta sultanului de alianță împotriva Ungariei, au adus în discuție planul unui acțiuni comune polono-otomane, pentru restabilirea suzeranității asupra Moldovei. Planul a fost abandonat, deoarece regele Cazimir nu a acceptat oferta sultanului iar prin intermediul negocierilor voievodul Moldovei a emis un act prin care se angaja să depună omagiu corporal regelui Poloniei.
Cuvinte cheie
cruciada, Imperiul otoman, Moldova, Polonia, Sfântul Scaun, Ungaria
