Rezumat
Întemeiat în primi ani a secolului al XVII-lea, Schitul Mare (Maniava) a fost singura mănăstire ortodoxă în Galiția, după convertirile succesive la catolicism a eparhiilor din zonă, și a fost repede avansată la statutul de stavropighie a Patriarhiei Ecumenice. Mănăstirea Sucevița a fost închinată schitului din Galiția în 1648 și pentru mai mult de un secol amândouă au avut același stareț. Schitul Mare a fost închis în 1785, iar călugării au trebuit să-și găsească refugiu în țările ortodoxe dimprejur.
Dintr-un document publicat în 1804 de către Constantin Erbiceanu se cunoaște că în 1786 au fost 35 de călugări care au venit de la Maniava în Moldova. Acest document face referire la un alt document în care călugării făgăduiesc fidelitate față de domnitorul Moldovei și ascultare față de mitropolitul de la Iași. Acest din urmă document, necunoscut până acum, a supraviețuit ca o copie legalizată în arhiva veche a Mănăstirii Coșula și este publicat în anexă. Din el aflăm că 21 de călugări de la schitul galițian se stabiliseră deja la Mănăstirea Coșula în 1783/1784. Așadar, înțelegem motivul pentru care și acei 35 de monahi au fost așezați în mănăstirile Zbereni și Coșula. În aceeași arhivă se află câteva documente aduse de către monahii Schitului Mare, printre care și documente originale ale Mănăstirii Sucevița. Monahii au mai adus cu ei câteva cărți și obiecte liturgice (icoane, potire etc.).
Autorul a mai studiat și pomelnicul Schitului Mare păstrat în Biblioteca Academiei Române (manuscrisul slav nr. 79), de unde a aflat informații importante despre numărul și statutul monahilor care au trăit și au murit în acele mănăstiri după 1786.
Cuvinte cheie
Mănăstirea Coșula, Mănăstirea Sucevița, mitropolitul Gavriil Callimachi, Mitropolitul Leon Gheuca, Schitul Mare (Maniava)
