Rezumat
La inițiativa Mitropolitului Sebastian Rusan al Moldovei și Sucevei (1950-1956), în 16 mai 1956 are loc venirea la Mănăstirea Putna a 15 viețuitori de la Mănăstirea Sihăstria și 9 de la Mănăstirea Slatina pentru a reorganiza Putna. Starețul noii obști este Protosinghelul Dosoftei Muraru.
Efortul starețului și al obștii a vizat refacerea economică a mănăstirii, buna rânduială a vieții monahale și slujirea credincioșilor și, în mod special, ridicarea mănăstirii la statutul ei firesc, dat de faptul că este vorba despre întâia ctitorie și necropola voievodului Ștefan cel Mare, reper național și religios, mai ales că în 12 aprilie 1957 se împlineau 500 de ani de la urcarea acestuia pe tronul Moldovei.
Deși efortul a fost uriaș, statul comunist a sabotat constant demersurile, pe motive ideologice, nedorind să evidențieze aspectele religioase ale voievodului, cinstit ca sfânt, și ale epocii sale.
În urma presiunilor regimului comunist, în 23 octombrie 1957, Mitropolitul Iustin Moisescu al Moldovei și Sucevei (1957-1977) îl numește pe Părintele Dosoftei Muraru stareț la Mănăstirea Vorona, dispunând ca la Putna să aibă loc alegeri pentru un nou stareț.
Deși schimbarea starețului după numai un an și jumătate și apoi Decretul 410/1959, prin care majoritatea monahilor au fost excluși din monahism, au afectat grav mănăstirea, totuși, reorganizarea din 1956, prin câțiva monahi care au venit aici în acea perioadă și, cu intermitențe, au rămas legați de Putna, a constituit temelia pentru o nouă epocă de înflorite a mănăstirii, vizibilă în stabilitatea stareților: din 1962 până în prezent mănăstirea a avut doar trei stareți.
Cuvinte cheie
Arhimandritul Dosoftei Morariu, Decretul 410/1959, Mănăstirea Putna, Mitropolitul Sebastian Rusan, Sfântul Ștefan cel Mare
