Revistă indexată în CEEOL, EBSCO și Index Copernicus
Ioan-Augustin Guriță | p. 33–48

Un tablou votiv regăsit

Rezumat

Una dintre mănăstirile importante ale Moldovei este Coșula, ctitoria vistiernicului Mateiaș, zidită în timpul primei domnii a lui Petru Rareș. Fiind una dintre realizările de excepție ale perioadei, atât pe plan arhitectonic, cât și pictural, Coșula se plasează în rândul marilor ctitorii ale vremii. Modificările arhitectonice și repictarea au dus la pierderea unor importante fresce. O copie a tabloului votiv a fost făcută în secolul al XIX-lea, moment în care s-a hotărât spargerea zidului care despărțea naosul de pronaos. Acea copie a fost menționată de N. Iorga, însă urma ei a fost pierdută încă din perioada interbelică. Cu puțină vreme în urmă am redescoperit-o în biserica mănăstirii. Pe o bucată de lemn avem pictat în ulei tabloul votiv, prin care descoperim chipul unuia dintre cei mai importanți boieri ai Moldovei primei jumătăți a veacului al XVI-lea. Alături de chipul său sunt reprezentate cel al soției sale și a patru dintre copiii săi, un băiat și trei fete, cu toții îmbrăcați în vestimentație specifică vremii. Aflată într-o stare avansată de degradare, această „iconiță” trebuie dată lumii științifice, pentru că oferă imaginea familiei unui boier trăitor în Țara Moldovei acum aproape 500 de ani.


Cuvinte cheie

act de ctitorire, Coșula, mănăstire, pictură exterioară, tablou votiv



Articol din revista
Analele Putnei, X, 2014, 1


 
Coperta revistei Analele Putnei, X, 2014, 1