Revistă indexată în CEEOL, EBSCO și Index Copernicus
Monah Alexie Cojocaru | p. 305–322

Despre trei egumeni ai Mănăstirii Putna și un „stareț” de la schitul Sihăstria Putnei

Rezumat

Comunicarea de față aduce în discuție numele a trei egumeni putneni și persoana unui ieroschimonah care a trăit la Sihăstria Putnei. În prima secțiune, este supusă dezbaterii persoana lui Ghervasie, despre care autorul lucrării de față crede că ar fi fost egumen la Putna în anul 1612. În cea de a doua secțiune, interesul cade asupra egumenului Antonie, viitor episcop de Roman, în cazul căruia a fost înlăturată opinia că ar fi egumenit în anul 1758. Următoarea parte a lucrării a fost rezervată arhimandritului Nichifor, care și-a sfârșit egumenia în ajunul începerii lucrărilor de refacere a mănăstirii Putna; în locul acestuia, mitropolitul Iacov Putneanul a ales egumen pe arhimandritul Vartolomei Mazereanu, la 16 august 1755. În ultima secțiune, a fost prezentat cazul ieroschimonahului Paisie, despre care s-a crezut o vreme că ar fi fost stareț la schitul Sihăstria Putnei, punct de vedere infirmat în lucrarea de față. Despre același personaj au fost aduse informații noi, una dintre acestea fiind faptul că Paisie a fost egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie, lângă orașul Suceava, în deceniul șase al secolului al XVIII-lea.


Cuvinte cheie

Antonie, egumeni, Ghervasie, Mănăstirea Putna, Nichifor, Paisie



Articol din revista
Analele Putnei, X, 2014, 1


 
Coperta revistei Analele Putnei, X, 2014, 1