Rezumat
Pornind de la o afirmație a lui Alexandru Simon, preluată de Ioan-Aurel Pop, conform căreia domeniul cetății Ciceului era considerat, într-un schimb de scrisori dintre regele Ungariei și voievodul Transilvaniei, drept un focar de criminalitate pentru toată Transilvania și un adevărat cuib de nelegiuiți, autorul a analizat documentul în discuție și nu a găsit niciun element care să o confirme.
Documentul este o scrisoare de la regele Vladislav al II-lea al Ungariei către voievodul Transilvaniei, Peter Szentgyörgy, în care monarhul îi răspunde punct cu punct voievodului la mai multe scrisori ale acestuia, care conțineau diferite întrebări. Astfel regele refuză cererea voievodului de a-i trimite copii după scrisorile de învoială încheiate cu domnitorii Moldovei și ai Țării Românești, explicând în schimb ce conțineau ele. El îl informează că a dăruit averile confiscate de la nobilul Benedict Dedácsi familiarilor voievodului. Apoi îl avertizează pe voievod că trebuia să respecte autonomia universității săsești și că nu trebuie să judece procesul dintre locuitorii Sibiului și un anume evreu din Polonia, și îi explică și procedurile judecătorești specifice cazurilor care îi implică pe sași. Apoi îi cere voievodului să permită exportul de ovăz către Baia Mare pentru că acesta era necesar pentru exploatările din minele regale. Sașii din Orăștie trebuiau să aducă înaintea curții regale procesul lor împotriva stăpânului domeniului Hunedoara pentru munții în litigiu. Voievodul trebuia să clarifice cu nobilii din comitatele Dăbâca și Solnocul Interior problema iobagilor care fug de pe moșiile nobililor pe cele ale regelui și pe teritoriul cămărilor regale în sensul ca iobagii care s-au mutat deja pe alte domenii să rămână acolo, iar viitoarele migrații să fie interzise. De asemenea, voievodul trebuia să fie atent să nu deranjeze pe nobili atunci când urma să stârpească pe răufăcătorii de pe domeniile cetăților Ciceu, Almașu și Unguraș. Un ultim cuvânt era despre salariul voievodului, în privința căruia urma să primească detalii de la tezaurarul regal.
Analiza altor surse arată faptul că voievodul Transilvaniei, Peter Szentgyörgy, care a fost numit în această poziție cândva înainte de 1 octombrie 1498, a devenit interesat în posesiunile transilvănene ale domnitorilor români. Astfel el a cerut regelui să-i trimită copiile scrisorilor de învoială încheiate cu ei. Aceste scrisori erau de fapt actele de vasalitate ale domnitorilor ținuturilor românești față de regele Ungariei. Încurajați de atitudinea voievodului, câțiva nobili transilvăneni au ridicat pretenții la părți din domeniul Ciceului în 1499-1500.
În ce privește pe răufăcătorii care trebuiau eradicați, autorul arată că acesta nu era cazul numai pentru domeniul Ciceului, care aparținea lui Ștefan cel Mare, ci și pentru domeniul Almașu, din posesia lui Mathias Pongrác, și pentru domeniul Unguraș, din posesia episcopului de Oradea. Documentele existente arată că anumite conflicte s-au iscat între locuitorii respectivelor domenii și nobilii vecini. În orice caz, nu se poate spune că Ciceu, o cetate sub autoritatea lui Ștefan cel Mare, adăpostea un cuib de nelegiuiți nici că era un focar de criminalitate pentru toată Transilvania. Acestea sunt numai niște metafore din imaginația unor istorici și nu reflectă realitatea istorică.
Documentul este editat în anexă, atât în Latina originală, cât și în traducere română.
Cuvinte cheie
Ciceu, evreu, Moldova, proces, răufăcători, sași, Ștefan cel Mare, Țara Românească, voievodul Transilvaniei
