Rezumat
Istoriografia românească consideră anul 1473 ca pe unul de cotitură în domnia lui Ștefan cel Mare al Moldovei. Era exact momentul când domnul Moldovei a decis să încalce pacea cu Mehmed Cuceritorul lansând un atac împotriva Țării Românești, stat vasal Imperiului Otoman. Circumstanțele acestei decizii par a fi, la o primă vedere, destul de nefavorabile. În același an, 1473, Mehmed II a repurtat o victorie decisivă asupra rivalului său oriental, Uzun Hasan în bătălia de la Bașkent și astfel putea să-și concentreze toată puterea militară împotriva dușmanilor săi creștini. Mai mult, atacul sultanului împotriva conducătorului confederației Ak Koyunlu a fost susținut de domnul Țării Românești care a luat parte cu nu mai puțin de 12000 de călăreți (potrivit mărturiilor italiene și persane). Această participare avea ca scop câștigarea sprijinului sultanului în războiul domnului Țării Românești cu vecinul său moldovean și astfel l-a forțat pe Ștefan cel Mare să preia inițiativa la sfârșitul anului 1473.
Cuvinte cheie
Bătălia de la Bașkent, Mehmed al II-lea, Radu cel Frumos, relații moldo-otomane, Ștefan cel Mare
