Rezumat
A cunoaște succesiunea egumenilor unei mari mănăstiri înseamnă și posibilitatea de a urmări continuitatea de viață, de muncă și de rugăciune a comunității monahale. De mai bine de un sfert de secol autorul insistă, în studiile sale despre istoria ecleziastică, asupra importanței listelor de egumeni, sperând (fără succes) că cercetătorii vor accepta să-și dedice o parte a timpului lor pentru a le întocmi. Studiul prezent aduce câteva contribuții la cunoașterea succesiunii egumenilor Mănăstirii Putna, pentru care se cunosc în momentul de față patru liste (1864, 1905, 1992 și 2010). Ultimele două liste au fost supuse examenului critic al autorului, care demonstrează, în primul rând, necesitatea eliminării a doi egumeni (din secolul XVII), care au fost incluși în urma unor grave confuzii. O altă secțiune este dedicată cercetării izvoarelor care ar putea, dimpotrivă, legitima prezența, spre sfârșitul secolului XVI, a unui egumen necunoscut până în prezent. În ultima secțiune autorul reia cercetarea izvoarelor referitoare la primul egumen al Putnei, arhimandritul Ioasaf, încercând să clarifice două episoade din viața sa, care par controversate: data și circumstanțele numirii și confirmării sala la Putna, precum și cele legate de sfârșitul egumeniei și de moartea sa.
Studiul mai are și două anexe. În prima, autorul reunește informațiile în legătură cu mai mulți egumeni necunoscuți ai Putnei, indicând sursele (cu mici comentarii în unele cazuri); în a doua, el reproduce două note scrise la Putna, în 1530 și 1536, pentru a ilustra două modalități de desemnare a aceluiași egumen.
Cuvinte cheie
egumen, Filotei, Ioasaf, Iorest, Mardarie, Putna
