Rezumat
În arta muzicală bizantină, oralitatea a constituit numitorul comun al întregului mecanism al predaniei cântării de strană, iar relația maestru – ucenic, modelul unic și exemplar prin care aceasta se realiza.
Pornind de la studiul codicelor muzicale bizantine și post-bizantine dar și al surselor teoretico – practice ale acestei arte, cercetarea de față încearcă să recompună complexul fenomen al construcției arhivelor sonore mentale și al mecanismelor prin care muzicianul medieval bizantin reușea să asimileze iar mai apoi să transmită repertoriile monodice ale Bisericii Răsăritene.
Cuvinte cheie
cheironomie, manuscrise, memorie, metrofonie, muzică bizantină, neumă, paralaghie, thesis
