Rezumat
Acest studiu este un complement al celui publicat în AP, III, 2007, 1, p. 153–180, în care autoarea a examinat 33 de manuscrise, din perioada 1467–1682, care au aparținut Mănăstirii Putna sau au fost copiate aici pentru alți beneficiari. De data aceasta este vorba despre alte cărți: o Psaltire, un Nomocanon, un Liturghier și un manuscris miscelaneu.
Psaltirea nu a aparținut niciodată bibliotecii mănăstirii și nici măcar nu a fost copiată aici. Însă un monah din Putna (ieromonahul Evloghie) a legat-o la Istanbul în 1558 pentru a o dărui mai departe Patriarhiei Ierusalimului, unde se află până în ziua de astăzi. În ce privește Nomocanonul, el a fost copiat în 1581 de ritorul și cărturarul Lucaci, pentru episcopul Eustatie, fost stareț al Mănăstirii Putna, monah despre care se cunoaște că mai poseda și un alt manuscris juridic, Nomocanonul lui Zonaras. Autoarea stabilește o legătură între aceste manuscrise și statutul extraordinar al Mănăstirii Putna în materie de juridică, statut pus în evidență de cercetări foarte recente. Liturghierul, copiat în 1584 de Eftimie și Eustatie de la Putna, pentru Grigorie Ploscar, a fost dăruit în același an de către comanditar bisericii Sfântul Nicolae din Seliște, un sat din Maramureș. Acest manuscris constituie o nouă dovadă a relațiilor pe care Mănăstirea Putna le-a întreținut cu românii de dincolo de Carpați, relații ilustrate în egală măsură de o corespondență relativ bogată și de construcția unui metoc al Putnei la Moisei. În sfârșit, un manuscris miscelaneu, de la sfârșitul secolului XVI – începutul secolului XVII, este interesant în mod deosebit, deoarece conține un text foarte răspândit și foarte citit în epocă, Floarea Darurilor (Fiore di virtù). Cartea a aparținut ieromonahului Ioan de la Putna, fiind copiată de el însuși, pe cheltuiala lui, din banii pe care i-i dăruise Dumnezeu.
Cuvinte cheie
Floarea Darurilor, Liturghier, Mănăstirea Putna, manuscrise, miscelaneu, Nomocanon, Psaltire
