Rezumat
În 1760, după ce fusese 10 ani mitropolit al Moldovei cu foarte frumoase realizări, Iacov Putneanul își dă demisia și se retrage la mănăstirea Putna, unde va trăi încă 18 ani, având în continuare o bogată activitate. Există un act domnesc de la Ioan Teodor Callimachi (1758–1761) și două acte domnești de la fiul acestuia, Grigore Callimachi (1761–1764 și 1767–1769) care privesc statutul de după demisie al mitropolitului. Motivul demisiei este faptul că domnul a vrut ca noul mitropolit – fratele său, Gavriil Callimachi, pe care l-a adus din scaunul mitropolitan al Tesalonicului – să dezlege blestemul pe o dare foarte împovărătoare pentru țară, dar importantă pentru domn: văcăritul, pe animalele mari.
Alăturând desfășurarea evenimentelor din 1760 cu bunele relații între fostul mitropolit Iacov și familia Callimachi de după acest an, autorul folosește elemente ale gândirii ortodoxe pentru a realiza un model coerent al celor întâmplate. Astfel, ceea ce a făcut posibil ca între mitropolit și domn să nu apară o ruptură a fost sacrificiul liber al lui Iacov, care a rodit în eliminarea pentru totdeauna a dării văcăritului. Înțelegerea acestui tip de comportament al mitropolitului a fost făcută și prin comparația cu diferiți deținători ai puterii din spațiul ortodox, care au renunțat de bună voie la funcția lor pentru binele comunității, precum sfinții Ioan Gură de Aur, Boris și Gleb, cneazul Lazăr al Serbiei și alți sfinți.
Astfel, gestul demisiei este unul liber, din seria gesturilor de putere de tipul sacrificiului personal pentru bine comunității, și este un element care îl confirmă pe mitropolitului Iacov în categoria de „om sfânt”.
Cuvinte cheie
gândire creștin ortodoxă, Ioan Teodor Callimachi, mitropolitul Gavriil Callimachi, Mitropolitul Iacov Putneanul, sacrificiu personal
