Rezumat
Sfântul Daniil Sihastru, pe care tradiția l-a păstrat ca sfătuitor al Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și părinte duhovnicesc al mănăstirii Voroneț, este cel mai cunoscut „om sfânt” pentru români. Examinând o serie de apariții documentare ale sale și ale mănăstirii Voroneț între secolele XV–XX, se observă caracteristicile asociate unui sfânt canonizat oficial apărând începând cu 14 septembrie 1548, data când se încheie lucrările de adăugare a pridvorului și de pictare a acestuia și a exteriorului mănăstirii Voroneț, lucrări săvârșite de către mitropolitul Grigorie Roșca. Articolul de față emite ipoteza și aduce argumente pentru desfășurarea canonizării Sfântului Daniil cu ocazia resfințirii mănăstirii Voroneț la 14 septembrie 1548, în forma în care se putea face o canonizare în acel moment în Mitropolia Moldovei, rolul principal avându-l mitropolitul Grigorie. Deoarece actul canonizării este asociat unui statut de autocefalie, actul canonizării Sfântului Daniil Sihastru reprezintă o afirmare a statutului de autocefalie de către Mitropolia Moldovei la mijlocul secolului al XVI-lea. Apoi sunt prezentate câteva considerații despre mănăstire ca centru de putere și contribuția la această caracteristică a mitropolitului Grigorie, pe care autorul îl vede ca al doilea ctitor al Voronețului.
Cuvinte cheie
Autocefalie, canonizare, Mănăstirea Voroneț, Mitropolia Moldovei, mitropolitul Grigorie Roșca, Sfântul Daniil Sihastru
