Rezumat
Mitropolitul Maxim Brancovici, figură importantă pentru istoria sârbilor de după cucerirea otomană, a reținut atenția istoricilor români, fiindu-i atribuită calitatea de mitropolit al Ungrovlahiei, deși nici una dintre sursele contemporane nu îi atribuie această calitate. Momentul care a reținut atenția în mod special este cel al intervenției pacificatoare a lui Maxim Brancovici în conflictul dintre Bogdan al III-lea, voievodul Moldovei, și Radu cel Mare, voievodul Valahiei. Prin analiza contextului politic și o atentă examinare a surselor, studiul de față aduce câteva precizări importante în legătură cu aspectele menționate. Maxim Brancovici nu a fost mitropolit al Ungrovlahiei, ci sfințit ca mitropolit al Belgradului de către episcopii din Moldova. Mitropolia Belgradului, situată pe teritoriul regatului Ungariei, reprezenta ultima rămășiță a Bisericii sârbe autocefale, căzută sub dominație otomană. În condițiile în care, Patriarhia de la Constantinopol și Arhiepiscopia de Ohrida își desfășurau activitatea sub autoritatea sultanului, între cele două scaune existând o competiție pentru lărgirea ariei de jurisdicție, mitropolitul de Belgrad nu putea primi consacrarea din partea acestora, fără ca aceasta să însemne și o recunoaștere a dominației otomane. În aceste condiții, sfințirea mitropolitului a avut loc în Moldova, țară care nu recunoștea jurisdicția Patriarhiei ecumenice, cu doar câțiva ani mai devreme voievodul Moldovei interzicându-i patriarhului ecumenic Ioachim intrarea în Moldova. În privința intervenției lui Maxim ca mediator al păcii dintre cei doi voievozi, concluzia este că acesta a acționat ca emisar al regelui Ungariei, suzeranul celor doi, interesat de împăcarea lor, în vederea unei acțiuni comune împotriva turcilor, pe fondul planurilor de cruciadă din acel moment, ce aveau în centru regatul Ungariei.
Cuvinte cheie
Bogdan III, emisar de pace, hirotonire, Maxim Brancovic, Radu cel Mare
