Rezumat
Reprezentant al unui vechi neam de boieri nemțeni, ieromonahul Dionisie Hudici s-a remarcat la jumătatea veacului al XVIII-lea și a rămas în memoria urmașilor prin faptele sale ctitoricești. Familia, viața și activitatea sa, personajul central al studiului de față, au fost reconstituite, în special, cu ajutorul informațiilor desprinse din numeroasele documente ce formează fondul „Mănăstirii Doljești” de la Arhivele Statului din Iași. După o scurtă carieră politică începută ca diac la vistieria țării, iar, mai apoi, ca medelnicer al doilea, făcând negoț și camătă, Dionisie a adunat o sumă de bani care i-a permis să răscumpere o mare parte a moșiei sale de baștină, satul Doljești, din ținutul Neamț, unde, după ce a îmbrăcat rasa călugăriei, a înființat, pe locul unei mai vechi obști monahale, mănăstirea unde s-a retras pentru tot restul vieții. Fire întreprinzătoare și bun administrator pe de o parte, iar pe de altă parte, ajutat mereu din umbră de mitropolitul țării, părintele său duhovnicesc, Iacov Putneanul, ieromonahul a reușit să așeze fundația sa printre cele mai bogate și mai renumite mănăstiri ale vremii, averea ei crescând constant prin cumpărături și privilegii domnești, dar mai ales prin daniile celor ce își doreau să fie pomeniți la sfintele slujbe.
Cuvinte cheie
Dionisie Hudici, Mănăstirea Doljești, secolul al XVIII-lea, testament, Vasile Ruset