Rezumat
Studiul analizează elementele simbolice ale ceremonialului de depunere a omagiului de vasalitate al voievozilor Moldovei față de regele Poloniei. Se observă o strânsă corelație ce există între contextul politic și elementele de ceremonial. Astfel, pentru prima etapă (1387-1415), voievozii Moldovei au depus omagiul prin „sărutarea crucii”, o formă de jurământ specifică spațiului rusesc, adoptat și de ducii lituanieni în relațiile cu vasalii lor. Acest aspect, indică faptul că statornicirea relației de vasalitate s-a datorat calității lui Jagiello de mare duce al Lituaniei și nu cea de rege al Poloniei. După 1413, atunci când Jagiello renunță la calitatea de mare duce al Lituaniei, ceremonialul de depunere a omagiului se modifică, voievodul Moldovei depunând omagiul după ceremonialul uzitat în cadrul regatului Poloniei, prin „închinarea steagului”.
Cuvinte cheie
Cuvintele cheie pentru acest articol nu sunt disponibile.