Rezumat
Studiul reprezintă o analiză critică a unui scenariu mai vechi, potrivit căruia, după 1453, Theoctist, un opozant al Unirii de la Florența, se pune după căderea Constantinopolului în fruntea unei mișcări antiunioniste și îl alungă pe mitropolitul Ioachim, numit de împăratul bizantin în 1447, după care merge la Peci, unde este sfințit mitropolit al Moldovei. Analizat critic, din perspectiva mentalităților veacului XV, scenariul își dovedește insuficiența. Concluzia pe care studiul o propune, bazată pe normele canonice și pe tradiția succesorală la scaunul mitropolitan, este aceea că, în condițiile absenței patriarhului ecumenic, Theoctist a fost trimis, în 1453, la Peci, pentru a fi uns de patriarhul de aici ca mitropolit de Roman și arhiepiscop al Moldovlahiei, deoarece acest lucru nu putea fi făcut la Constantinopol și nici în Moldova, datorită neîndeplinirii condițiilor canonice, cu aprobarea și la cererea expresă a mitropolitului Ioachim. Plecarea lui Ioachim din Moldova nu se datorează unei mișcări „revoluționare”, apărută în cadrul Bisericii, ci pare mai degrabă rezultatul unei conjuncturi politice. Nu este exclus ca ea să fie legată de luptele pentru tron din vara lui 1454 și, odată plecat, revenirea lui în Moldova a devenit imposibilă. Trebuie remarcat faptul că cucerirea Constantinopolului nu a însemnat pentru Moldova sfârșitul unirii semnate la Florența, act a cărui importanță a fost mult exagerată, ci, mai ales, debutul pretențiilor otomane venite pe filiera subordonării ecleziastice.
Cuvinte cheie
Cuvintele cheie pentru acest articol nu sunt disponibile.
