Rezumat
Analele și cronicile venețiene oferă puține mărturii despre domnia lui Ștefan cel Mare. Cu excepția lucrărilor lui Domenico Morosini și Vite dei Dogi a lui Marino Sanudo, istoricii venețieni au ignorat aproape în totalitate domnia voievodului moldovean. Alte tipuri de documente, totuși, reflectă o situație diferită. „Jurnalele” (Diarii) lui Marino Sanudo, conținând instrucțiunile Senatului venețian către ambasadorii lui și rapoartele scrise de către reprezentanții diplomatici ai Republicii, sunt niște izvoare bine documentate și de încredere pentru domnia lui Ștefan cel Mare. Această discrepanță se justifică prin modul cum s-au dezvoltat contactele diplomatice dintre Veneția și Moldova. Până în 1473, interesul Republicii Sfântului Marcu pentru Moldova a fost marginal și mediat de către Coroana Ungară. După izbucnirea războiului dintre Moldova și Imperiul Otoman în acel an, Veneția a încercat să stabilească o legătură diplomatică directă cu Ștefan. Creșterea volumului de informații despre Moldova în documentele venețiene de după 1475 a fost determinată de dușmanul comun și de interesul față de importantele cetăți comerciale Chilia și Cetatea Albă, care în acea perioadă erau sub stăpânirea voievodului moldovean. Analele și cronicile venețiene, datorită particularităților istoriografiei venețiene, s-au concentrat asupra istoriei Republicii. Astfel, prezența sau absența Moldovei din aceste documente nu reprezintă o chestiune de interes (sau de lipsa lui) din partea cronicarilor, ci mai degrabă sunt influențate de un complex de factori, cum ar fi scopul unei anumite lucrări, izvoarele de informare și publicul căruia cronica îi era adresată.
Cuvinte cheie
contacte diplomatice, cronici, Marino Sanudo, rapoarte, Ștefan cel Mare, Veneția
