X, 2014, 1



Un tablou votiv regăsit | p. 33–48


Cuvinte cheie
act de ctitorire, Coşula, mănăstire, pictură exterioară, tablou votiv

Rezumat

Una dintre mănăstirile importante ale Moldovei este Coşula, ctitoria vistiernicului Mateiaş, zidită în timpul primei domnii a lui Petru Rareş. Fiind una dintre realizările de excepţie ale perioadei, atât pe plan arhitectonic, cât şi pictural, Coşula se plasează în rândul marilor ctitorii ale vremii. Modificările arhitectonice şi repictarea au dus la pierderea unor importante fresce. O copie a tabloului votiv a fost făcută în secolul al XIX-lea, moment în care s-a hotărât spargerea zidului care despărţea naosul de pronaos. Acea copie a fost menţionată de N. Iorga, însă urma ei a fost pierdută încă din perioada interbelică. Cu puţină vreme în urmă am redescoperit-o în biserica mănăstirii. Pe o bucată de lemn avem pictat în ulei tabloul votiv, prin care descoperim chipul unuia dintre cei mai importanţi boieri ai Moldovei primei jumătăţi a veacului al XVI-lea. Alături de chipul său sunt reprezentate cel al soţiei sale şi a patru dintre copiii săi, un băiat şi trei fete, cu toţii îmbrăcaţi în vestimentaţie specifică vremii. Aflată într-o stare avansată de degradare, această „iconiţă” trebuie dată lumii ştiinţifice, pentru că oferă imaginea familiei unui boier trăitor în Ţara Moldovei acum aproape 500 de ani.