Mihai-Bogdan Atanasiu
Un monah putnean din Ţara de Jos: Dionisie Hudici | p. 183–194


Cuvinte cheie
Dionisie Hudici, Mănăstirea Doljeşti, secolul al XVIII-lea, testament, Vasile Ruset

Rezumat

Reprezentant al unui vechi neam de boieri nemţeni, ieromonahul Dionisie Hudici s-a remarcat la jumătatea veacului al XVIII-lea şi a rămas în memoria urmaşilor prin faptele sale ctitoriceşti. Familia, viaţa şi activitatea sa, personajul central al studiului de faţă, au fost reconstituite, în special, cu ajutorul informaţiilor desprinse din numeroasele documente ce formează fondul „Mănăstirii Doljeşti” de la Arhivele Statului din Iaşi. După o scurtă carieră politică începută ca diac la vistieria ţării, iar, mai apoi, ca medelnicer al doilea, făcând negoţ şi camătă, Dionisie a adunat o sumă de bani care i-a permis să răscumpere o mare parte a moşiei sale de baştină, satul Doljeşti, din ţinutul Neamţ, unde, după ce a îmbrăcat rasa călugăriei, a înfiinţat, pe locul unei mai vechi obşti monahale, mănăstirea unde s-a retras pentru tot restul vieţii. Fire întreprinzătoare şi bun administrator pe de o parte, iar pe de altă parte, ajutat mereu din umbră de mitropolitul ţării, părintele său duhovnicesc, Iacov Putneanul, ieromonahul a reuşit să așeze fundaţia sa printre cele mai bogate şi mai renumite mănăstiri ale vremii, averea ei crescând constant prin cumpărături şi privilegii domneşti, dar mai ales prin daniile celor ce îşi doreau să fie pomeniţi la sfintele slujbe.