Ştefan S. Gorovei
Un manuscris rătăcit, o biserică dispărută și neamul lui Anastasie Crimca | p. 175–191


Cuvinte cheie
biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Esfigmenu, Ioan Crimca, Krymka, Suceava, Tetraevanghel

Rezumat

În 1852, savantul bulgar Konstantin P. Dmitriev Petković a des-coperit la mănăstirea Esfigmenu din Muntele Athos un vechi manuscris slavon foarte interesant pentru istoria românească: un Tetraevanghel slavon care ar fi fost oferit în 1551(?) de către un anume „Kirik” unei biserici din orașul Suceava, închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Notele sale au fost publicate în 1865, fără a fi cunoscute istoricilor români până în 1941. Manuscrisul a fost examinat din nou în 1902 de către savantul rus Vladimir N. Benešević (1874–1938), care a publicat inscripția dedicatorie (omițându-i data): adevăratul nume al donatorului nu era deloc „Kirik”, ci Ioan Crimca. În ciuda publicării sale în 1903, descrierea lui Benešević a rămas și ea necunoscută istoricilor români până în 1986; aceștia au luat cunoștință de existența manuscrisului de la Esfigmenu grație relatării  lui R. P. Paul Mihail[ovici], care a dat în 1933 o foarte scurtă descriere a acestuia dar tot fără a reproduce data. Totuși, elementul cel mai important al acestui manuscris – adică textul însuși al dedicației care menționează numele donatorului, cel al bisericii din Suceava și data – n-a fost niciodată publicat în România.

 

Donatorul manuscrisului a fost identificat de către toți specialiștii (inclusiv de către autorul prezentului text) cu tatăl lui Ilie Crimca (sau Crimcovici), acesta din urmă ales (sub numele de Anastasie) episcop al Rădăuților în 1600, apoi episcop al Romanului (1606) și în cele din urmă arhiepiscop al Sucevei și mitropolit al Moldovei (1608–1629). El a fost unul dintre ctitorii mănăstirii Dragomirna.

 

Continuându-și cercetările cu privire la Anastasie Crimca și Dragomirna, autorul a aruncat o privire asupra dosarului acestui Tetraevanghel de la Esfigmenu. Cercetarea, întreprinsă printre numeroase confuzii și neînțelegeri, și acordând detaliilor atenția ce li se cuvine pe bună dreptate, n-a întârziat să ofere surprize. Data stabilită de Dmitriev Petković (1551 ?) a trebuit să fie corectată în 7051, adică 1543, în timp ce nota dedicatorie publicată de Benešević în 1903 a dezvăluit părinții donatorului, Crimca (pe scurt, deci poate întemeietorul familiei) și Marina. Pe de altă parte, această investigație duce la concluzia că un alt Tetraevanghel, descris ca fiind redactat în limba greacă, provenind dintr-o donație făcută (unei biserici necunoscute) de către același Ioan Crimca și care s-ar afla în Biblioteca Academiei din Sankt Petersburg nu există: el a apărut ca urmare a unei confuzii pe care autorul a descifrat-o cu altă ocazie. (vezi „Studii și Materiale de Istorie Medie”, XXXIV, 2016, p. 120–123).

 

Nota dedicatorie a Tetraevanghelului de la Esfigmenu atestă deci, existența unui Ioan Crimca, fiul lui Crimca și al Marinei, locuitor al Sucevei și care, în 1543, oferea acest manuscris bisericii Sfinților Apostoli Petru și Pavel: ori, una din cele mai importante străzi din vechiul oraș Suceava se numea strada Crimca. Trebuie să admitem că aceste două puncte – strada și așa-zisa biserică – trebuie să meargă împreună dacă dorim să încercăm localizarea lor pe harta orașului vechi.

 

În ultima parte a studiului, autorul reia discuția privind patronimul acestei familii – Crimca,  Krymka – și revine la opinia exprimată în 1907 cu privire la semnificația sa:  Krymka trebuie să fie un supranume folosit pentru a desemna un om originar din Krym, plecat deci din Peninsula Crimeea. Analogia cu anumite cuvinte și nume folosite în Polonia și în Ucraina actuală par să sugereze un strămoș îndepărtat de origine armeană care a trebuit să fugă din Crimeea pentru a-și găsi refugiul în Polonia (la Liov de exemplu), înainte de a se stabili în Moldova, unde a acceptat confesiunea ortodoxă.