Nagy Pienaru, Ovidiu Cristea
Ţara Românească, Moldova şi bătălia de la Başkent | p. 17–36


Cuvinte cheie
Bătălia de la Bașkent, Mehmed al II-lea, Radu cel Frumos, relații moldo-otomane, Ştefan cel Mare

Rezumat

Istoriografia românească consideră anul 1473 ca pe unul de cotitură în domnia lui Ştefan cel Mare al Moldovei. Era exact momentul când domnul Moldovei a decis să încalce pacea cu Mehmed Cuceritorul lansând un atac împotriva Ţării Româneşti, stat vasal Imperiului Otoman. Circumstanţele acestei decizii par a fi, la o primă vedere, destul de nefavorabile. În acelaşi an, 1473, Mehmed II a repurtat o victorie decisivă asupra rivalului său oriental, Uzun Hasan în bătălia de la Başkent şi astfel putea să-şi concentreze toată puterea militară împotriva duşmanilor săi creştini. Mai mult, atacul sultanului împotriva conducătorului confederaţiei Ak Koyunlu a fost susţinut de domnul Ţării Româneşti care a luat parte cu nu mai puţin de 12000 de călăreţi (potrivit mărturiilor italiene şi persane). Această participare avea ca scop câştigarea sprijinului sultanului în războiul domnului Ţării Româneşti cu vecinul său moldovean şi astfel l-a forţat pe Ştefan cel Mare să preia iniţiativa la sfârşitul anului 1473.