Radu G. Păun
Pomenirea lui Ştefan cel Mare (şi a urmaşilor săi) la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos. O îndreptare necesară şi câteva ipoteze de lucru | p. 191–202


Cuvinte cheie
Alexandru Lăpuşneanul, Hilandar, Moldova, Muntele Athos, Rusia, Ştefan cel Mare

Rezumat

Scopul prezentului studiu este de a corecta şi completa câteva date pe care autorul le-a prezentat în articolul său din Analele Putnei VII, 2011, 1. Mai precis, o nouă şi mai atentă citire a manuscrisului HSMS 510, un pomelnic al Mănăstirii Hilandar din Muntele Athos, a scos la iveală data la care voievodul Ştefan cel Mare al Moldovei a făcut prima sa donaţie la Hilandar: 27 iulie 1466. Este sigur acum că această donaţie a fost făcută în acelaşi timp ca cele către alte două locuri sfinte pe care Ştefan le preţuia cel mai mult: Zografu, „mănăstirea sa”, şi Probota, locul de îngropare al mamei sale. Acest fapt sugerează că voievodul considera lavra sârbească un reper al Ortodoxiei la fel de important ca şi mănăstirile deja menţionate sau ca şi Putna, unde tocmai pusese piatra de temelie.

Partea a doua este dedicată relaţiilor dintre domnitorul Alexandru Lăpuşneanul şi Hilandar. Pe baza unor documente păstrate în arhivele ruseşti, publicate de S.N. Kaştanov şi analizate de Vera G. Cenţova, autorul formulează o nouă ipoteză în ce priveşte datarea pomelnicului conţinut în HSMS 510. Este posibil ca acest document să fi fost scris în anul 1558, în contextul schimburilor dintre Muntele Athos (inclusiv Hilandar) şi Moscova, via Moldova. Datele existente conduc către concluzia că exista un soi de „competiţie” între ţarul moscovit Ivan cel Groaznic şi domnitorii Moldovei şi Ţării Româneşti în încercarea lor de a fi recunoscuţi ca protectori ai lavrei sârbeşti.