Alexandru Pînzar
Părinte şi fiu. Despre „înrudiri metaforice” şi de sânge între domni ai Moldovei şi mari duci ai Lituaniei | p. 251–264


Cuvinte cheie
„înrudire metaforică”, Ilie voievod, legături de rudenie între dinastia lituaniană şi domnii Moldovei, Lituania, Moldova, Sigismund Kiejstutowicz

Rezumat

Numite „înrudiri metaforice” de Craig Kennedy, într-un studiu ce investighează modul în care au definit şi au dat substanţă relaţiilor politice dintre marii cneji moscoviţi şi elita conducătoare din hanatele tătare, legăturile bilaterale în care părţile contractante îşi asumau voluntar rolurile simbolice de „tată” şi „fiu” sunt întâlnite şi în principatele româneşti extracarpatice, în veacul al XV-lea.

 

În cazul Moldovei, sunt binecunoscute actele încheiate de domni de la Suceava cu puternicul guvernator şi apoi căpitan general al Regatului Ungariei, Ioan Huniade, în care statutul politic al părţilor este exprimat în acest mod. Departe, însă, de a fi doar o convenţie diplomatică, „înrudirea metaforică” îngloba într-o formulă simplă realităţi complexe şi variate. Studiul încearcă să le identifice pe acelea care l-au determinat pe Ilie voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, să-l numească „părinte” pe marele duce Sigismund Kiejstutowicz al Lituaniei, în textul tratatului încheiat de cei doi în 1437. Cercetarea se axează pe indiciile care sugerează că Ilie era membru al prestigioasei familii ducale lituaniene, prin mama sa, Ana-Neacşa, care pare să fi fost o descendentă directă a lui Gedimin. În aceste circumstanţe, relaţia sa personală şi politică cu Sigismund Kiejstutowicz, rămas în 1437 şeful necontestat al casei ducale, era imposibil de exprimat prin formulele diplomatice convenţionale ale epocii, în contextul legăturii vasalice care-l lega pe domnul Moldovei de regele Poloniei. Soluţia găsită, precum în alte cazuri similare, inventariate şi analizate în text, a fost cea a „înrudirii metaforice”.