Bogdan-Petru Maleon (†)
Observaţii privind dobândirea puterii princiare în Moldova epocii ştefaniene | p. 7–20


Cuvinte cheie
dobândirea puterii, familie princiară, ideologie politică, Moldova, monarhie

Rezumat

Studiul își propune să reconstituie principalele etape prin care se realiza succesiunea la tronul Moldovei în perioada cuprinsă între mijlocul secolului al XV-lea și jumătatea celui următor, interval de timp marcat de personalitatea lui Ștefan cel Mare. Din punct de vedere metodologic s-a apelat la comparații cu realitățile din Imperiul Bizantin și din cadrul altor entități politice ortodoxe precum Serbia și Rusia. Cu ajutorul acestor exemple au fost reconstituite practicile comune întregii lumi creștine orientale în ceea ce privește succesiunea. Informațiile succinte și adesea ambigue pe care le oferă izvoarele interne au putut fi puse în valoare cu scopul reconstituirii unui scenariu coerent al dobândirii puterii princiare. Astfel, s-a constatat că trebuie exclusă ipoteza potrivit căreia în Moldova a existat de la începuturile statului un ceremonial deplin constituit, asemănător modelului bizantin sau occidental. De fapt, ansamblul de ritualuri menit să consfinţească obţinerea domniei s-a structurat treptat, pe măsura conturării unei concepţii relative la puterea de factură supranaturală şi a perspectivei corespunzătoare privind succesiunea. A rezultat un scenariu compus din două momente bine delimitate, cel al acordului elitelor laice şi ecleziastice asupra persoanei viitorului conducător, care putea surveni oriunde pe cuprinsul ţării şi ceremonialul liturgic al încoronării şi mirungerii, a cărui desfăşurare trebuia să aibă loc doar la catedrala mitropolitană din Suceava.

În cazul Moldovei, trebuie remarcată absenţa oricăror informaţii privitoare la înfăptuirea unor ritualuri menite să consacre participarea potenţialilor succesori la exercitarea puterii. Cu toate acestea, nu poate fi respinsă ideea potrivit căreia a existat practica atribuirii unor titluri care să sugereze îndreptăţirea la moştenirea tronului, producând totodată efecte în plan simbolic și efectiv. În lipsa oricărei referinţe narative sau documentare datând din epoca ştefaniană referitoare la ritualul întronării prinţilor moştenitori alături de părinţii lor, se impune o revizuire terminologică, în sensul înlocuirii ideii privind existenţa unor asociaţi la exercitarea puterii, cu admiterea practicii de a desemna succesorii prin atribuirea unui titlu specific.