I, 2005, 2
Liviu Pilat
Ioachim, Theoctist I şi sfârşitul „perioadei bizantine” | p. 73–90
Descărcați articolul integral (pdf)
Cuvinte cheie
Cuvintele cheie pentru acest articol nu sunt încă disponibile.
Rezumat
Studiul reprezintă o analiză critică a unui scenariu mai vechi, potrivit căruia, după 1453, Theoctist, un opozant al Unirii de la Florenţa, se pune după căderea Constantinopolului în fruntea unei mişcări antiunioniste şi îl alungă pe mitropolitul Ioachim, numit de împăratul bizantin în 1447, după care merge la Peci, unde este sfinţit mitropolit al Moldovei. Analizat critic, din perspectiva mentalităţilor veacului XV, scenariul îşi dovedeşte insuficienţa. Concluzia pe care studiul o propune, bazată pe normele canonice şi pe tradiţia succesorală la scaunul mitropolitan, este aceea că, în condiţiile absenţei patriarhului ecumenic, Theoctist a fost trimis, în 1453, la Peci, pentru a fi uns de patriarhul de aici ca mitropolit de Roman şi arhiepiscop al Moldovlahiei, deoarece acest lucru nu putea fi făcut la Constantinopol şi nici în Moldova, datorită neîndeplinirii condiţiilor canonice, cu aprobarea şi la cererea expresă a mitropolitului Ioachim. Plecarea lui Ioachim din Moldova nu se datorează unei mişcări „revoluţionare”, apărută în cadrul Bisericii, ci pare mai degrabă rezultatul unei conjuncturi politice. Nu este exclus ca ea să fie legată de luptele pentru tron din vara lui 1454 şi, odată plecat, revenirea lui în Moldova a devenit imposibilă. Trebuie remarcat faptul că cucerirea Constantinopolului nu a însemnat pentru Moldova sfârşitul unirii semnate la Florenţa, act a cărui importanţă a fost mult exagerată, ci, mai ales, debutul pretenţiilor otomane venite pe filiera subordonării ecleziastice.