Olimpia Mitric
Inventarele vechi ale Mănăstirii Sucevița | p. 333–426


Cuvinte cheie
inventare, Mănăstirea Suceviţa, patrimoniu cultural religios

Rezumat

Cum se știe, arhiva veche a Mănăstirii Sucevița a fost mistuită „de cea în 1831 pătimită ardere a chiliilor mănăstirești, unde era arhiva mănăstirească”. În ceea ce privește Inventarele vechi (complete sau parțiale, din anii 1783, 1785, 1799, 1804, 1808, 1810, 1817, 1820, 1824, 1827), unele dintre ele se păstrează în duplicatele trimise Consistoriului din Cernăuți. Cel mai complet este Inventarul odoarelor, argintăriei, odăjdiilor și obiectelor bisericești ale Mănăstirii Sucevița, din anul 1824, cu completări ulterioare, până în anul 1847. A fost alcătuit și tradus în limba germană de arhimandritul Filaret Bendevschi, egumenul Mănăstirii Sucevița, „pe baza vechiului Inventar din 2 ianuarie 1820 și a altor notări”. Sub formă broșată, într-o grafie formată și curată, Inventarul are 50 file. Cele 544 poziții de inventar (pe filele 1-45) conțin descrierea, uneori amănunțită (cu inscripții și „adnotări” privind proveniența, pierderea, împrumutul, repararea sau prefacerea) a obiectelor, după cum urmează: o scurtă descriere a bisericii; icoanele și obiectele de mobilier (din biserica mare, paraclis, biserica Sihăstria cu hramul „Botezul Domnului” și din trapeză); obiectele din argint, alamă, cositor, cupru; clopotele; aerele, acoperămintele, perdelele, fețele de masă; veșmintele preoțești; cărțile bisericești; inventarul legătoriei de cărți; adaosurile din anii 1825-1827 (Anexa 3, în traducere, Fig. 5-11). Completările ulterioare (f. 46-50), din anii 1828-1847, urmează o numerotare nouă, separată, pentru fiecare an (Anexa 3.1, în traducere, Fig. 12, 13). Introduse pentru prima oară în circuitul științific, aceste izvoare istorice contribuie la reconstituirea patrimoniului Mănăstirii Sucevița.