Ştefan S. Gorovei
Heraldică dinastică. Ştefan cel Mare şi stemele sale | p. 307–338


Cuvinte cheie
flori de crin, monumente heraldice, Sfânta Cruce, soarele de amiază, Ştefan cel Mare, steme

Rezumat

Este greu să reconstituim evoluția stemei folosite de Ștefan cel Mare de-a lungul domniei sale (1457–1504) din cauza lipsei mărturiilor capabile să furnizeze informațiile necesare. Putem urmări această evoluție începând din 1470, atunci când o primă reprezentare a stemei domnești a fost gravată pe o cădelniță din argint aurit destinată Mănăstirii Putna, până în 1494, când îi întâlnim forma finală pe un clopot mare de bronz, destinat Mănăstirii Bistrița. În această ultimă formulă (pe bună dreptate considerată o adevărată sinteză heraldică), stema este reprezentată în culori pe o foaie de pergament dintr-un manuscris trimis în 1502 la Mănăstirea Zografu din Sfântul Munte. În timpul acestui sfert de secol (1470-1494), evoluția stemei domnești pare destul de sinuoasă, uneori chiar contradictorie. Avem monumente heraldice bine datate, dar și altele ale căror date sunt incomplete (inscripții votive distruse) sau controversate, și încă altele lipsite de orice element cronologic (cahle, monede). Prin urmare, este necesară, în primul rând, restabilirea cronologiei monumentelor menționate pentru eliminarea contradicțiilor și evidențierea dezvoltării stemei până la sinteza finală. Autorul nu crede că este posibil ca această evoluție să fi fost haotică, adică presupunând reveniri la formulele folosite cu câțiva ani înainte sau folosirea simultană a unor formule diferite în anumite colțuri ale țării.

Mai există încă o problemă foarte dificilă și controversată: interpretarea mobilelor heraldice care se succed sau se grupează în cartierele scutului. Autorul susține ideea că nu există nicio legătură între aceste mobile (și modificările lor) și politica externă a domnului moldovean. Pe lângă mobilele moștenite de la strămoșii săi, care au cunoscut și ele transformări vizibile sau simbolice (florile de crin și crucea), domnul a introdus în 1494, în inima scutului, soarele de amiază, un simbol controversat care, potrivit autorului, ar putea exprima propria sa personalitate.