Emil Dragnev
Frescele de la biserica Sf. Gheorghe din Hârlău și cea de-a doua fază a picturii murale din Moldova lui Ștefan cel Mare | p. 165–206


Cuvinte cheie
biserica din Hârlău, Pătimirile lui Iisus, pictură murală moldovenească, portrete votive, program iconografic, Ştefan cel Mare

Rezumat

Pictura murală din Moldova în vremea lui Ştefan cel Mare poate fi împărţită în două perioade succesive. Prima perioadă a durat de la cca. 1488 până la cca. 1493, iar cea de-a doua de la cca. 1494/1495 – până la începutul secolului al XVI-lea. Pe baza identificării personajelor din ceea ce a rămas din tabloul votiv, după dărâmarea celei mai mari părți a zidului dintre naos și pronaos din Biserica Sf. Gheorghe din Hârlău, ca fiind soția lui Ștefan cel Mare – Maria Voichița și una dintre fiicele sale, articolul propune datarea picturilor acestei biserici în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, la 2-3 după ctitorirea acesteia, în 1492. O analiză comparativă a ciclului Pătimirilor din trei biserici rezidențiale de la Hârlău, Dorohoi, Popăuți-Botoșani, și din ctitoria logofătului Ioan Tăutu, cu același ciclu din bisericile secolului al XVI-lea, a dezvăluit o mare asemănare în ceea ce privește amplasarea, compoziția și conținutul iconografic specific ciclului Pătimirilor. O serie de elemente iconografice și personaje din picturile murale ale bisericii din Hârlău par a fi mai aproape de exemplele picturii italiene din trecento și quattrocento, în timp ce meșterii frescelor de la Dorohoi, Botoșani și Bălinești au urmat în mare măsură modelele bisericii de la Hârlău, în ultimele două biserici acestea fiind preluate în formă simplificată. De remarcat, de asemenea, existența unei legături semnificative între ansamblurile de fresce ale bisericilor de la Hârlău și Dorohoi și așa-numita „școală Kastoriană” și, mai ales, cu picturile meșterilor acestei școli din mănăstirea Poganovo (Serbia).
 
Astfel, în opinia noastră, pictura bisericii de la Hârlău ar trebui considerată ca deschidere a celei de-a doua etape a picturii murale din vremea lui Ștefan cel Mare, fiind urmată de picturile de la Dorohoi (după 1495), Botoșani (după 1496) și Bălinești (c. 1500), iar mai târziu, posibil, de la Arbore (după 1503), aceasta făcând obiectul unui studiu special. Potrivit Letopisețului moldovenesc anonim, după victoria asupra armatei polone în Codrii Cosminului din 1497, Ștefan cel Mare și-a întrunit oastea la Hârlau pentru a celebra victoria. Motivele alegerii Hârlăului ca sărbătoare locală rămân necunoscute. Considerăm că unul dintre motivele acestei alegeri a fost prezența în reședința domnească a Bisericii Sf. Gheorghe, pictată nu doar în interior, ci și în exterior.
 
Fotografiile păstrate din 1897 dovedesc existența acestor picturi. Cu toate acestea, în mod tradițional, ele au fost atribuite perioadei domniei lui Petru Rareș (1527–1538, 1541–1546), ca și picturile interioare, deoarece se credea că picturile exterioare își au începuturile în această epocă, în conformitate cu ideologia oficială, cum a fost prezentată cercetătorilor moderni.
 
Pare mai potrivit să le vedem funcționalitatea în contextul unor slujbe de rugăciune în comun, precum cea din 6 decembrie 1497 de la Hîrlau, care nu puteau avea loc în interiorul unei biserici. Având în vedere programul iconografic al picturii exterioare, parțial restaurate pe baza unor fotografii, și prezența în cadrul acestuia a Rugăciunii Tuturor Sfinților, situată pe trei abside, care reprezintă o rezumare a programului iconografic din naos și o exteriorizare a iconostasului, aceasta pare să corespundă pe deplin funcției de extindere a spațiului de rugăciune.