Ştefan S. Gorovei
File uitate din biografia unui egumen putnean | p. 33–46


Cuvinte cheie
Atanasie episcop al Romanului, examinarea izvoarelor, ieromonahul Savva, însemnări manuscrise, Mănăstirea Putna

Rezumat

Acest articol este urmarea aceluia publicat în aceeaşi revistă acum câţiva ani (Spiritul Putnei în veacul al XVIII-lea. Zidiri în piatră şi cuvinte, în AP, XIII, 2017, 1); autorul prezintă câteva noi informaţii şi observaţii privind viaţa şi activitatea ieromonahului Athanasie, devenit egumen al Mănăstirii Putna şi apoi episcop de Roman. Pasionat de istorie, el a iniţiat, încurajat şi sprijinit elaborarea mai multor compilaţii istorice, numite hronografe sau letopisețe, dintre care doar un singur exemplar, datat în 1724, a ajuns până la noi prin intermediul unei copii din 1807. Cel care a compilat acest hronograf, ieromonahul Savva, este autorul unei prefeţe dedicate patronului său; e de la sine înţeles că o asemenea prefaţă conţine laude, dar în ea se află şi informaţii despre originea acestui episcop. Din păcate, dintr-un motiv necunoscut, editorul acestui text (Liviu Onu, 1963) a eliminat – fără a preveni şi fără a semnala în vreun fel – un fragment în care Savva indică apartenenţa lui Athanasie la o familie nobilă străină, precum şi „împământenirea” sa în Moldova, unde el şi-a putut alege cariera, intrând în monahism, pentru a ajunge, apoi, în ierarhia superioară a Bisericii Moldovei. Reproducând acest fragment de text în întregime, autorul reia şi analiza unei mici însemnări autobiografice, scrisă de episcopul Athanasie pe foile unei cărţi tipărite în 1682–1686. Existenţa acestei note a ajuns la cunoştinţa publică în 1973, dar într-un chip foarte aproximativ. De atunci, toate paginile acelei cărţi care aveau însemnări manuscrise au dispărut; din fericire, autorul din 1973 a lăsat şi o transcriere mai bună a însemnării lui Athanasie într-un catalog nepublicat. Deși imperfectă, această transcriere aduce câteva lumini pentru biografia personajului. În sfârşit, o altă însemnare, semnalată în 1986 ca aparținând aceluiaşi Athanasie, s-a dovedit a fi rezultatul unei grave confuzii.
 

În încheiere, autorul atrage încă o dată atenția cercetătorilor istoriei ecleziastice asupra importanţei care trebuie acordată examinării critice a izvoarelor.