Ştefan S. Gorovei
Facerea, prefacerea şi desfacerea unei mari arhive. Mănăstirea Putna | p. 277–304


Cuvinte cheie
arhivă, cartulariu, catastif, chartrier, Erggelet, Hietzinger, Mazereanu, Putna

Rezumat

Prezentul studiu face parte dintr-un proiect inițiat de Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” în vederea reconstituirii virtuale a arhivei Mănăstirii Putna, pe urma a două inventare din secolul al XVIII-lea: cel de la 1764, al cărui autor este arhimandritul Vartolomei Mazereanu, călugăr putnean și ilustru cărturar al timpului său, și cel de la 1785, redactat de doi funcționari austrieci, căpitanul Johann Baptist Hitzinger (sau Hietzinger) și de grefierul Johann Fidel Erggelet. Arhiva Putnei își datorează existența ctitorului mănăstirii, voievodul Ștefan cel Mare: în chiar anul ctitoririi și în anii următori, el a dăruit mănăstirii mai multe domenii, confirmându-i stăpânirea prin urice domnești. Ea s-a mărit pe măsură ce mănăstirea primea noi donații. La mijlocul secolului al XVIII-lea, se găseau la Putna în jur de 550 de documente, dintre care 62 scrise pe pergament în slavonă, care constituiau secțiunea cea mai prețioasă a acestei arhive. Închiderea mănăstirilor din Bucovina (1784), în urma anexării acestei provincii la Imperiul austriac, a făcut ca la Putna să ajungă un mare număr de documente privind proprietățile acestor mănăstiri (de exemplu, Moldovița, Voroneț, Episcopia din Rădăuți și mai ales Sihăstria Putnei). Pe de altă parte, decizia de a vinde proprietățile situate dincolo de frontieră (adică în Principatul Moldovei) a avut drept consecință o primă dislocare a arhivei: o parte a documentelor, corespunzătoare acestor proprietăți, au fost transferate noilor proprietari.

În același timp, ca urmare a constituirii Fondului religionar greco-ortodox care urma să administreze proprietățile rămase în Imperiu, documentele și-au pierdut importanța lor ca titluri de proprietate: au devenit antichități, interesante pentru colecționari și cărturari (mai ales cele slavone). Ca urmare, arhiva Putnei – cea mai mare din întreaga Moldovă la mijlocul secolului al XVIII-lea – a fost împrăștiată: din cele 62 de pergamente, 30 au dispărut fără urmă (inclusiv cel mai vechi, din 1393), 12 se păstrează în colecții străine (în Rusia, Polonia și Ucraina), în timp ce colecțiile românești păstrează doar o treime din întreg (20 de pergamente). La Mănăstirea Putna, din cele 40 de urice domnești scrise în slavonă pe pergament, care i-au fost destinate între 1466 și 1647, se păstrează în prezent numai trei, adică 7%.

Reconstituirea virtuală a arhivei Mănăstirii Putna poate conduce la concluzii foarte importante pentru istoria arhivelor române în general.