Ştefan S. Gorovei
Două contribuții la istoria Mitropolitului Iacov Putneanul | p. 27–38


Cuvinte cheie
donație, Ierothei episcop de Huși, Mitropolitul Iacov Putneanul, satul Podobiți, schitul Sinești, succesiunea egumenilor și a episcopilor

Rezumat

Prima parte a studiului pune în discuție data când tânărul ieromonah Iacov a fost ales egumen al Mănăstirii Putna. După cronologia tradițională (și oficială), această alegere ar fi avut loc la 15 ianuarie 1744. El succeda bătrânului egumen Ierothei, înălțat atunci la Episcopia Hușilor, ca succesor al episcopului Teofil. Dar, se constată cu surpriză, la 21 ianuarie 1744 acest Teofil purta încă demnitatea episcopală la Huși; altfel spus, la această dată Ierothei nu părăsise încă ascultarea de egumen al Putnei și deci alegerea nu Iacob n-ar fi putut avea loc la 15 ianuarie, ci numai după 21 ianuarie, aproximativ în aceleași zile cu alegerea lui Ierothei la Huși. În acest punct, trebuie să se pună întrebarea: din ce izvor istoric a fost culeasă acea dată de 15 ianuarie 1744 ? Este un singur răspuns: această dată se află într-un cartuș de pe marele portret al lui Iacov, reprezentat ca mitropolit al Moldovei. Se presupune că acest portret a fost pictat pe la 1754/1755, dar nu este nici o îndoială că acel cartuș care conține reperele biografice a fost adăugat mult mai târziu, de vreme ce el menționează data morții mitropolitului: 15 mai 1788. Trebuie să conchidem că doar după acest eveniment s-a fixat (din motive necunoscute) data de 15 ianuarie 1744 pentru alegerea ieromonahului Iacov ca egumen la Putna.
 
A doua parte povestește istoria unei donații făcute în 1757 Mănăstirii Putna prin intermediul metohului acesteia, schitul de la Sinești (aproape de Iași), întemeiat în secolul al XVII-lea de mitropolitul Sava al II-lea, fiu al aceleiași comunități monahale de la Putna. După obiceiurile vremii, văduva unui fost stăpân al unei jumătăți din satul Podobiți dorea cu îndârjire să recupereze și cealaltă jumătate pentru a-și completa donația. Această parte a satului fusese cumpărată de o rudă a soțului său, în virtutea dreptului de preempțiune; dar, uzând de acest drept, vânzătorul omisese să întrebe și pe văduva rudei sale ! Aceasta a propus vărului respectiv să răscumpere pământul, dar a fost refuzată. Pentru a-l determina să accepte răscumpărarea, ea l-a rugat pe mitropolitul Iacov să găsească o soluție. Înțeleptul ierarh a explicat rudei încăpățânate că trebuie să accepte răscumpărarea propusă de văduvă ținând seama de mobilul acesteia: ea nu dorea să răscumpere pământul acela pentru a-l stăpâni ea însăși sau pentru a-l lăsa moștenire, ci pentru a completa donația făcută Mănăstirii Putna. Grație acestui argument, răscumpărarea a fost acceptată și donația a fost completată.