Alexandru Pînzar
„Donaţia de pe Ceremuş” | p. 87–98


Cuvinte cheie
Ceremuș, donaţie viageră, hotarul de nord al Moldovei, Ioan Tăutul, Ion Neculce, Petru Rareş

Rezumat

Veridicitatea informaţiilor din tradiţia consemnată de cronicarul Neculce cu privire la fixarea hotarului de nord al Moldovei pe cursul Ceremuşului, urmare păcii încheiate de Ștefan cel Mare cu regele Poloniei după lupta de la Codrii Cosminului, a fost mai întâi negată în totalitate în istoriografia noastră, pentru ca, pe măsură ce au fost publicate noi izvoare poloneze, care au confirmat-o, să fie acceptatăde istorici. Se impunea, din acest motiv, o analiză exhaustivă a tuturor surselor cunoscute pentru subiectul „donaţiei de pe Ceremuş”, ce nu a fost făcută până acum.

Trecerea în revistă atuturor menţiunilor, din actele interne emise în Moldova și în voievodatul Rusiei din regatul Poloniei, cu privire la cele unsprezece sate pomenite în relatarea lui Neculce a confirmat, fără putință de tăgadă, că a existat o donație a satelor de pe malul drept al Ceremușului, făcută în 1499 de regele Ioan Albert lui Ioan Tăutul, marele logofăt al lui Ștefan cel Mare. Fiind vorba despre o donație viageră (izvoarele sunt unanime în această privință) nu atuncis-a schimbathotarul de jure între Moldova şi regatul de la nord, cum a consemnat tradiţiași cum au crezut unii istorici, ci a fost făcut doar un prim pas în această direcţie.

Indicii din documente rămase în urma negocierilor purtate pentru încheierea păcii, după 1531, de diplomaţii regelui Sigismund I şi ai lui Petru Rareş, dar și din textul tratatului încheiat de domnul Moldovei cu marele hatman Jan Tarnowski, ca reprezentant al regelui, la sfârşitul lui august 1538, ne dau toate motivele să credem că atunci a avut loc şi cedarea, în favoarea domnilor de la Suceava, printr-o înțelegere verbală, a micului teritoriu de pe malul drept al Ceremuşului.