Ştefan S. Gorovei
Documente suspecte din vechea arhivă a Mănăstirii Putna | p. 31–48


Cuvinte cheie
arhimandriţi, arhive, documente suspecte, independenţă, întâietate, Putna, schitul de la Hotin

Rezumat

Existenţa documentelor false ori suspecte în vechile arhive nu trebuie să mire când este vorba de proprietăţi sau privilegii de orice fel; alte acte au fost plăsmuite pentru a măguli orgolii sau vanităţi nobiliare. Dar, în afara acestor falsuri, care pot fi numite banale, există şi documente cu o destinaţie specială: aşa-numitele falsuri „patriotice” şi falsuri „pioase”.
 
De-a lungul veacurilor, Mănăstirea Putna a adunat, în arhiva ei, sute de documente, referitoare în primul rând la proprietăţile sale (donaţii ale principilor sau boierilor ţării, cumpărături, schimburi etc.), intrate în patrimoniul Putnei împreună cu toate actele care justificau originea dreptului de proprietate, ca şi legalitatea transferului lor; dar există şi câteva documente care pot trezi bănuieli şi autorul propune examinarea a trei asemenea piese care i se par suspecte. Ele provin din vechea arhivă a Mănăstirii Putna, dispersată după integrarea Bucovinei în imperiul Habsburgilor (1775).
 
Primul document examinat se află astăzi în Rusia, în colecţiile fostei Biblioteci Imperiale din St. Petersburg, actualmente Biblioteca Naţională a Rusiei. El este datat 30 martie 1730 şi conţine mărturia ieromonahului Meletie, ultimul stareţ al schitului de la Hotin, întemeiat pe la 1663 de pârcălabul cetăţii Hotin, Iancu Costin (unul dintre fraţii cronicarului Miron Costin, 1633–1691). Silit de imposibilitatea de a administra schitul, părăduit de evenimentele militare ale vremii, Meletie a hotărât să-l supună autorităţii şi protecţiei Mănăstirii Putna; el a adus aici cele câteva documente privind proprietăţile schitului, ca şi micul său patrimoniu sacru (o icoană miraculoasă a Maicii Domnului, faimoasă pentru lacrimile care-i curgeau în anumite situaţii, un Tetraevangheliar dăruit la 1599 de tatăl prinţesei Elisabeta Movilă bisericii din cetatea al cărei pârcălab era la vremea aceea etc.; aceste obiecte fac parte şi azi din patrimoniul Mănăstirii Putna). Meletie afirmă, în mărturia sa, că această decizie a fost luată cu acordul şi binecuvântarea episcopului Calistru al Rădăuţilor, a cărui apostilă figurează în fruntea documentului. Or, acest episcop a renunţat la postul său în mai 1728, iar în luna august 1729 era deja mort. Nu putea să-şi pună semnătura pe un act din martie 1730. După opinia autorului, documentul a fost falsificat parţial, adăugându-i-se apostila mai târziu, în chip de legalizare.
 
Celelalte două documente se află în arhiva păstrată încă la Putna şi ele trebuie examinate împreună: au acelaşi emitent (mitropolitul Iacov Putneanul), acelaşi beneficiar (Mănăstirea Putna) şi privesc chestiuni înrudite (statutul acestei mănăstiri şi acela al egumenilor săi). Actul din 2 ianuarie 1756 prezintă hotărârea unui sobor care ar fi avut loc la acea dată pentru a stabili că Mănăstirea Putna nu va putea fi niciodată închinată ca metoc la nici o altă mănăstire de rang superior, nici chiar Mitropoliei Moldovei, pentru a nu contraveni aşezământului dat de ctitor: Ştefan cel Mare ar fi acordat ctitoriei sale un soi de întâietate faţă de celelalte ctitorii princiare, precum şi privilegiul de a se conduce singură, în deplină neatârnare. Celălalt document, din 20 martie 1757, reia unele argumente, precum întâietatea Putnei faţă de alte mănăstiri ale ţării, adăugând că egumenii acestei mănăstiri au purtat, de la început, titlul de arhimandrit: o distincţie menită să-i privilegieze la alegerea episcopilor ţării.
 
Examenul critic al acestor două documente pune în evidenţă mai multe elemente care pot să indice caracterul lor suspect, dacă nu chiar falsul însuşi. Autorul crede că se poate fixa crearea acestor acte după ocuparea Bucovinei de autorităţile austriece, având ca scop să justifice, documentat, importanţa excepţională a Putnei în noul context politic. Creatorii lor au pus la contribuţie vechile realităţi istorice (destul de bine cunoscute, graţie arhivei din mănăstire), precum şi tradiţiile vii din comunitatea monahală de la Putna.