XVI, 2020, 1



Despre „pierzătoriul foc” de la Mănăstirea Sucevița (1831). O nouă sursă documentară | p. 167–180


Cuvinte cheie
egumenul Dositei Tișcovici, incendiu, Mănăstirea Suceviţa., protocol, vechiul egumen Veniamin Burjanovschii

Rezumat

Arhiva veche a Mănăstirii Sucevița a ars în incendiul din anul 1831. La acest nefericit eveniment face referire egumenul Veniamin Burjanovschii în două rapoarte adresate Consistoriului, din anii 1836 și 1838, în care roagă trimiterea unei copii după ultimul Inventar, din anul 1827.
 
Noul document se alătură celor două rapoarte cunoscute; se păstrează în același Fond. Avem de-a face cu un Protocol (2 f., format mare, scrise pe ambele fețe), încheiat la Mănăstirea Sucevița, în 1/13 aprilie 1842, ca urmare a „poroncii” Consistoriului, cu privire la „unile a Monastirii Sucevița lipsite besericești lucruri” (icoane, argintării, veșminte, cărți, obiecte din fier), cu ocazia ieșirii din egumenat a lui Veniamin Burjanovschii, în septembrie 1840. Pentru aceasta, Dositei Tișcovici, noul egumen, îi cere vechiului egumen să depună mărturie pentru obiectele pierdute. În răspunsul său, Veniamin Burjanovschii se referă la amploarea incendiului, din anul 1831, în care au ars chiliile egumenești; nu s-au putut salva decât „unili strai și așternutul patului” și obiectele care erau împrumutate: două cărți slavone, un felon și două stihare. Nefiind încă recuperate, Veniamin Burjanovschii precizează unde se află și căile redobândirii lor. Mai sunt audiați trei dintre monahii care se aflau în mănăstire, „la vremea focului”. Mărturiile celor trei confirmă „strașnicul foc” și distrugerea lucrurilor din chiliile egumenești. Așa stând lucrurile, „socotința monastirii stă ca Precuvioșia Sa […]să fie iertat”.
 
Protocolul este semnat de autorul său, egumenul Dositei Tișcovici, și de toți cei audiați.