Ştefan S. Gorovei
Conexiuni culturale putnene în secolul al XVIII-lea | p. 63–76


Cuvinte cheie
cărți, Grigoraș, ierodiacon Misail, Leon Gheuca, Mănăstirea Putna, traduceri

Rezumat

O mică descoperire foarte recentă permite autorului să completeze într-un chip neașteptat biografia unui cărturar moldovean din veacul al XVIII-lea, pe care el însuși a pus-o în lumină în 1986: Grigoraș, logofătul Mitropoliei Moldovei (mort în 1793), autor, traducător și copist al mai multor lucrări ale căror idei interesau pe intelectualii epocii. El era considerat ca fiind cel mai bun specialist în redactarea unor documente cu un caracter mai special (precum jalbele adresate Sublimei Porți) și este socotit unul dintre autorii așa-zisului act sobornicesc, plăsmuit pe la 1786–1787 și atribuit unui Sinod care ar fi avut loc la Iași la 1 ianuarie 1752.
 
Până în prezent, se puteau doar bănui relațiile sale cu monahii din Mănăstirea Putna, prin intermediul cercului animat de episcopul de Roman, Leon Gheuca, ale cărui idei și interese culturale și politice le împărtășea. Acest episcop intrase în cinul monahal la Putna, iar pentru a anima bogata activitate culturală, al cărei patron luminat a fost, a chemat la Roman mai mulți călugări din mănăstirea sa de metanie capabili să scrie texte și să traducă lucrări care puteau da o expresie literară proiectelor sale. Or, se vede bine că Grigoraș era foarte atașat acestui cerc, de vreme ce a copiat anumite traduceri realizate pentru Leon Gheuca.
 
O însemnare din 1772, publicată foarte de curând, dovedește relațiile sale directe cu obștea monahală de la Putna și îngăduie progresul cercetărilor privind aceste conexiuni culturale, legând activitatea lui Grigoraș de activitățile desfășurate la Putna. La 15 februarie 1772, el a dăruit ierodiaconului Misail de la Putna, pe care-l numește „alesul mieu prieten”, un exemplar al unei cărți foarte căutate la vremea aceea și care tocmai ieșise de sub teascurile tipografiei Mitropoliei de la Iași; în dedicația sa, Grigoraș adaugă un amănunt important: el dăruia acea carte ierodiaconului Misail „întru sămn de aduceré aminte cea pentru mine”, ceea ce ne lasă să întrevedem nu numai o bună cunoștință prietenească, dar și, poate, o colaborare pe terenul literar.
 
Pornind de la această constatare ar trebui reluată examinarea anumitor documente putnene, a căror autenticitate se află, de multă vreme, sub umbra îndoielii.