Ştefan S. Gorovei
Clopotele lui Ștefan cel Mare | p. 49–66


Cuvinte cheie
biserici, campanologie, clopote, epigrafie campanilă, mănăstiri, repertoriu, Ştefan cel Mare

Rezumat

În 1958, Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul lui Ştefan cel Mare – elaborat pentru a omagia aniversarea din anul precedent (patru secole de la urcarea acestui principe în tronul Moldovei) – înregistrase 194 de „obiective” în legătură (sau presupuse a fi în legătură) cu domnia lui Ştefan (1457–1504): construcţii sau clădiri (biserici, cetăţi, curţi domneşti şi poduri, cu sau fără pisanii), lespezi funerare, broderii liturgice, „argintărie şi obiecte de metal”, precum şi manuscrise (cu sau fără miniaturi sau însemnări dedicatorii). Categoria obiecte de metal a înglobat clopotele, dintre care doar patru poartă inscripţii datate şi numele donatorului: două la Mănăstirea Voroneţ (datând din 1488), unul la Mănăstirea Putna (1490) şi unul la Mănăstirea Bistriţa (1494), foarte cunoscut datorită stemei princiare pe care o poartă; un al cincilea, aflat tot la Bistriţa, posedă o scurtă inscripţie în limba latină, datată în 1490, dar fără numele donatorului; el are, deci, o provenienţă incertă.
 
Printre proiectele mai vechi ale autorului se află şi o încercare de a completa acest Repertoriu cu piesele care, la vremea respectivă, au fost omise (din diverse motive) şi mai ales cu acelea identificate ulterior, în speranţa că se vor putea găsi colaboratori dornici să continue această operă până spre mijlocul veacului al XVI-lea, astfel încât să includă domniile urmaşilor lui Ştefan cel Mare. În acest cadru, autorul a cules mărturii privind încă zece clopote destinate anumitor biserici de acest principe sau de colaboratorii săi, ceea ce constituie o mică contribuţie la studiul campanologiei româneşti şi a epigrafiei campanile. Dacă acceptăm că toate ctitoriile vremii, biserici sau mănăstiri, posedau, fără nici o îndoială, clopote (adeseori, mai multe clopote, de dimensiuni şi sonorităţi diferite), putem uşor constata procentul uriaş de pierderi, exact ca şi în cazul documentelor şi al manuscriselor.