Marius Diaconescu
Ciceul în 1499: de la ingerinţa voievodului Transilvaniei în relaţiile româno-ungare la „cuibul de nelegiuiţi” din imaginaţia istoricilor | p. 165–180


Cuvinte cheie
Ciceu, evreu, Moldova, proces, răufăcători, saşi, Ştefan cel Mare, Țara Românească, voievodul Transilvaniei

Rezumat

Pornind de la o afirmaţie a lui Alexandru Simon, preluată de Ioan-Aurel Pop, conform căreia domeniul cetăţii Ciceului era considerat, într-un schimb de scrisori dintre regele Ungariei şi voievodul Transilvaniei, drept un focar de criminalitate pentru toată Transilvania şi un adevărat cuib de nelegiuiţi, autorul a analizat documentul în discuţie şi nu a găsit niciun element care să o confirme.

Documentul este o scrisoare de la regele Vladislav al II-lea al Ungariei către voievodul Transilvaniei, Peter Szentgyörgy, în care monarhul îi răspunde punct cu punct voievodului la mai multe scrisori ale acestuia, care conțineau diferite întrebări. Astfel regele refuză cererea voievodului de a-i trimite copii după scrisorile de învoială încheiate cu domnitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti, explicând în schimb ce conţineau ele. El îl informează că a dăruit averile confiscate de la nobilul Benedict Dedácsi familiarilor voievodului. Apoi îl avertizează pe voievod că trebuia să respecte autonomia universităţii săseşti şi că nu trebuie să judece procesul dintre locuitorii Sibiului şi un anume evreu din Polonia, şi îi explică şi procedurile judecătoreşti specifice cazurilor care îi implică pe saşi. Apoi îi cere voievodului să permită exportul de ovăz către Baia Mare pentru că acesta era necesar pentru exploatările din minele regale. Saşii din Orăştie trebuiau să aducă înaintea curţii regale procesul lor împotriva stăpânului domeniului Hunedoara pentru munţii în litigiu. Voievodul trebuia să clarifice cu nobilii din comitatele Dăbâca şi Solnocul Interior problema iobagilor care fug de pe moşiile nobililor pe cele ale regelui şi pe teritoriul cămărilor regale în sensul ca iobagii care s-au mutat deja pe alte domenii să rămână acolo, iar viitoarele migraţii să fie interzise. De asemenea, voievodul trebuia să fie atent să nu deranjeze pe nobili atunci când urma să stârpească pe răufăcătorii de pe domeniile cetăţilor Ciceu, Almaşu şi Unguraş. Un ultim cuvânt era despre salariul voievodului, în privinţa căruia urma să primească detalii de la tezaurarul regal.

Analiza altor surse arată faptul că voievodul Transilvaniei, Peter Szentgyörgy, care a fost numit în această poziţie cândva înainte de 1 octombrie 1498, a devenit interesat în posesiunile transilvănene ale domnitorilor români. Astfel el a cerut regelui să-i trimită copiile scrisorilor de învoială încheiate cu ei. Aceste scrisori erau de fapt actele de vasalitate ale domnitorilor ţinuturilor româneşti faţă de regele Ungariei. Încurajaţi de atitudinea voievodului, câţiva nobili transilvăneni au ridicat pretenţii la părţi din domeniul Ciceului în 1499-1500.

În ce priveşte pe răufăcătorii care trebuiau eradicaţi, autorul arată că acesta nu era cazul numai pentru domeniul Ciceului, care aparţinea lui Ştefan cel Mare, ci şi pentru domeniul Almaşu, din posesia lui Mathias Pongrác, şi pentru domeniul Unguraş, din posesia episcopului de Oradea. Documentele existente arată că anumite conflicte s-au iscat între locuitorii respectivelor domenii şi nobilii vecini. În orice caz, nu se poate spune că Ciceu, o cetate sub autoritatea lui Ştefan cel Mare, adăpostea un cuib de nelegiuiţi nici că era un focar de criminalitate pentru toată Transilvania. Acestea sunt numai nişte metafore din imaginaţia unor istorici şi nu reflectă realitatea istorică.

Documentul este editat în anexă, atât în Latina originală, cât şi în traducere română.