Sergiu Iosipescu
Basarabia, de la Ştefan cel Mare la Petru Rareş. Interpretări pe marginea surselor | p. 7–22


Cuvinte cheie
Basarabia, harta Moldovei întocmită de Dimitrie Cantemir, harta Ucrainei întocmită de Guillaume Levasseur de Beauplan, Petru Rareş, Ştefan cel Mare

Rezumat

Autorul oferă o nouă interpretare a evoluţiei teritoriului Basarabiei, de la pacea moldo-otomană din 1486, până la sfârşitul domniei lui Petru Rareş (1527–1538, 1541–1546), folosind o cronică spaniolă anonimă a Imperiului Otoman şi hărţile Ucrainei alcătuite de Guillaume Levasseur de Beauplan (1648) şi a Moldovei, întocmită de principele Dimitrie Cantemir, publicată pentru prima oară de fiul său în 1738, comparată cu contribuţiile altor istorici (ex. Nicoară Beldiceanu, Jean Louis Bacqué Grammont, 1982).
 
Aşa cum era obişnuit în cazul cuceririlor otomane, fostele ţinuturi creştine cu o organizare politico-teritorială tradiţională au devenit pentru început districte – cazale sau sangeacuri – în imperiul sultanilor, situaţie remarcată pentru prima oară de către istoricii maghiari care se interesau de regatul medieval al Ungariei, anexat în parte de către Imperiul Otoman.
 
În cazul Basarabiei, pe harta Moldovei întocmită de principele Cantemir se observă fostele domenii ale cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă. Primul era dominat la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea – pe timpul lui Cantemir – de către Cetatea Ismail (Şmil). Cel de-al doilea, reprezentat pe harta lui Cantemir ca o fâşie de teritoriu pe ţărmul mării între lacul Conduc şi limanul Nistrului, este vechea „Paratalasia” din titlul bizantin al lui Alexandrul vodă cel Bun (1400–1432).
 
Cele şapte sate de pe malul vestic al Nistrului, la nord de Cetatea Albă, reprezentate pe harta Ucrainei a lui Guillaume Levasseur de Beauplan ca aparţinând hanului Crimeei, sunt acelea cedate de Ieremia Movilă în 1595. Pentru că aceste sate sunt situate la sud de Cetatea Tighina/Bender, ridicată de Suleyman Magnificul după campania sa în Moldova împotriva lui Petru Rareş în anul 1538, putem trage concluzia că Moldova pontică, de la Ştefan cel Mare la Petru Rareş, se întindea între lacul Cahul şi Conduc, delimitat la nord de „valul lui Traian” şi la est de o bandă îngustă de aici până la limanul Nistrului. Asemenea cetăţilor Turnu (Holăvnic), Giurgiu sau Brăila, Bender – în limba turcă Poartă – a fost din 1538 până la 1595 un cap de pod otoman pe teritoriul românesc şi nu a făcut parte din Moldova pontică otomană.