Bogdan-Petru Maleon (†)
Averea Mănăstirii Probota până în vremea lui Petru Rareş. Valoare economică şi semnificaţii simbolice | p. 73–98


Cuvinte cheie
beneficii monahale, evlavie domnească, istorie eclesiastică, Mănăstirea Probota

Rezumat

Probota este una dintre cele mai importante mănăstiri moldovenești medievale, ctitorită la sfârșitul secolului al XIV-lea, reconstruită în următorul și din nou la începutul primei domnii a lui Petru Rareș (1527–1538). Prezentul studiu își propune să arate cum a acumulat mănăstirea proprietăți, beneficii și privilegii până în primele decenii ale secolului al XVI-lea. De asemenea, își propune să localizeze pe hartă proprietățile mănăstirii și să elimine confuziile legate de datare și dobândirea lor. Autorul a analizat și modul în care mănăstirea și-a gestionat bunurile pentru a organiza diverse activități economice. Această cercetare folosește metoda comparativă, făcând paralele între situația de la Probota și de la alte mănăstiri mari moldovenești, precum Neamț, Bistrița sau Putna. Analiza surselor documentare a arătat că în privința proprietăților Probota se găsea la un nivel comparabil cu cel al mănăstirilor mari. Având în vedere modul în care s-au constituit marile stăpâniri funciare mănăstirești de la sfârșitul secolului al XIV și până în primele decenii ale celui de-al XVI-lea, se poate vorbi despre respectarea unei tipologii, cu puternice semnificații din perspectiva ideologiei puterii. Astfel, domnii au căutat să alăture satele într-un spațiu geografic cât mai compact, situat în apropierea lăcașelor, urmărind ca egumenii să-și poată exercita prerogative ecleziastice, fiscale și juridice. Această situație a fost rezultatul faptului că suveranii perpetuaseră tradiția de a dona bunuri și privilegii mănăstirilor care erau văzute ca necropole domnești. Astfel aceste mănăstiri dobândeau un statut special, atât în ce privește relația cu domnia cât și poziția lor în Biserică. Principala concluzie a prezentei abordări este aceea că donațiile voievozilor către marile mănăstiri moldovenești nu reprezentau numai grija lor pentru bunăstarea locașului de cult, ci asigurarea bunăstării mănăstirești făcea parte dintr-o viziune coerentă menită să asigure legitimitatea puterii.